3.000 mii de lei pentru cultura si sport in judetul Timis in 2012

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 12.02.2012 14:27 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timisoara - Prin Hotărârea C.J.T 07/2012 s-a repartizat suma de 3.000 mii lei pentru finanţarea acţiunilor din Agenda manifestărilor cultural-sportive finanţate din bugetul Consiliului Judeţean Timiş în anul 2012.

Din fondurile alocate se finanţează cheltuielile aferente manifestărilor organizate de CJ Timiş şi instituţiile publice de cultură şi artă de importanţă judeţeană, respectiv Biblioteca Judeţeană Timiş, Centrul de Cultură şi Artă a Judeţului Timiş, Muzeul Banatului Timişoara, Muzeul Satului Bănăţean şi Teatrul pentru copii şi tineret Merlin Timişoara.

Proiectul ,,Agendei principalelor manifestări cultural-artistice şi sportive” pe perioada 01.01 - 31.12. 2012 are la bază propunerile formulate de instituţiile mai sus enumerate, de alte instituţii de cultură profesioniste din judeţul Timiş, propunerile Consiliilor locale şi organizaţiilor neguvernamentale.

Acţiunile ce urmează a se desfăşura în perioada 01.01.- 31.12.2012 au în vedere posibilităţile de finanţare din bugetul propriu al Consiliului judeţean Timiş, cât şi încadrarea cheltuielilor ocazionate de desfăşurarea manifestărilor în limita plafonului stabilit în valoare de 3000 mii lei.

Repartizarea sumei alocate pentru “Agendei principalelor manifestări cultural – artistice, sportive şi de tineret’’ în anul 2012:
*C.J.TIMIŞ ŞI INSTITUŢIILE DE CULTURĂ DIN SUBORDINEA ADMINISTRATIVĂ - 800 Mii lei
*C.J.Timiş şi CONSILIILE LOCALE din JUD. TIMIŞ - 360 Mii lei
*COLABORARE C.J.Timiş, cu comunităţile româneşti din alte ţări, parteneriate cu alte regiuni şi acţiuni pe D.K.M.T - 200 Mii lei
*COLABORARE CU ONG – uri şi ALTE INSTITUŢII DIN JUD. TIMIŞ - 550 Mii lei
*COLABORARE CU ÎNVĂŢĂMÂNTUL UNIVERSITAR ŞI PREUNIVERSITAR DIN JUD.TIMIŞ - 750 Mii lei
*AGENDĂ SPORTIVĂ - 340 Mii lei.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.