A primit 436.367 lei de la APIA cu documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete!...

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 08.03.2017 17:53 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatului PERCEA ADRIAN IOAN, pentru savarşirea infracţiunilor de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţa de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene in forma continuata, fals in inscrisuri sub semnatura privata in forma continuata, participaţie improprie la fals intelectual in forma continuata.

In rechizitoriul intocmit, procurorii au reţinut urmatoarea ca, in perioada 2011-2016, inculpatul Percea Adrian a depus cu rea-credinţa la Agenţia de Plaţi şi Intervenţie pentru Agricultura (A.P.I.A.) mai multe documente false, intocmite chiar de el, in scopul de a obţine in mod injust sume de bani in cadrul schemelor unice de plata pe suprafaţa, plaţi compensatorii pentru zona montana defavorizata, plaţi de agromediu şi alte scheme de plaţi directe, pentru suprafeţele de 37,39 ha, respectiv 45 ha teren agricol, pe care nu le deţinea in realitate.

In acelaşi context, inculpatul i-a determinat, cu intenţie, pe funcţionarii din cadrul Primariei Ciclova Romana sa intocmeasca un numar de şase adeverinţe (inscrisuri oficiale) in care au fost consemnate imprejurari necorespunzatoare adevarului, inscrisuri ce au fost prezentate ulterior la A.P.I.A. pentru a face dovada dreptului de utilizare a suprafeţelor de teren cu privire la care a fost solicitat sprijin financiar.

Prin acţiunile sale, inculpatul a obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile, in valoare de 436 367 lei, suma cu care Agenţia de Plaţi şi Intervenţie pentru Agricultura s-a constituit parte civila in prezenta cauza, la care vor fi adaugate dobanzi şi penalitaţi calculate pana la data plaţii efective.

In cauza, procurorii au dispus masura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparţine inculpatului. De asemenea, aceeaşi masura a fost dispusa şi asupra sumelor de bani pe care inculpatul le deţine la o unitate bancara.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraş-Severin, cu propunere de a se menţine masurile asiguratorii dispuse in cauza.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.