Accidente inspaimantatoare pe terenul de joaca... de la Electric Theatre

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 04.05.2014 16:36 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara -  Electric Theatre va gazdui, in parteneriat cu Asociaţia ProDrama, doua spectacole de la Godot Cafe-teatru Bucuresti, pe texte contemporane americane.

Sambata, 10 mai, de la ora 21, va fi spectacolul „Accidente inspaimantatoare pe terenul de joaca” de Rajiv Joseph, in regia lui Ryan Whinnem, o comedie neagra despre accidente, rani si… dragoste.

„Accidente inspaimantatoare pe terenul de joaca” spune povestea lui Doug (Tudor Aaron Istodor) si Kayleen (Simona Cuciurianu) pe parcursul a 30 de ani de viata, din copilarie pana la varsta de 38 de ani. Relaţia dintre ei este urmarita intr-un stil tragicomic din perspectiva ranilor care ii aduc, periodic, impreuna, uniti intr-un mod unic si de neinteles pentru restul lumii.
Dramaturgul Rajiv Joseph construieste o poveste convingatoare, neconvenţionala, despre natura viscerala a iubirii (ne)impartasite.
Salturile temporale succesive dintre scene dezvaluie spectatorului franturi din relaţia dintre Doug si Kayleen, in timp ce aceştia se apropie unul de celalalt sau se distrug reciproc prin rani reale si imaginare.
Piesa, prezentata la Godot in premiera pe ţara, exploreaza cu umor harta relaţiilor interumane, presarata cu ochi vineţi, rani infectate şi idragoste.
Autorul Rajiv Joseph este una dintre noile revelaţii ale teatrului american, caştigand numeroase premii precum NEA Award pentru cea mai buna piesa si Whiting Writers Award. In 2010 a fost finalist in cursa pentru Premiul Pulitzer, cu piesa „Bengal Tiger at the Baghdad Zoo”.
Regizorul american Ryan Whinnem este director al Companiei de Teatru „Vacant Lot” in New York. A colaborat cu „Milwaukee Shakespeare”, „The Folger Theatre„ si “The Shakespeare Theatre” si a lucrat ca regizor in Boston, Baltimore, Washington DC si New York City.

Duminica, 11 mai, de la ora 19, urmeaza spectacolul Femeile din viaţa mea, adaptare de Letitia Vladescu, dupa Femeile din Manhattan de John Patrick Shanley, un spectacol amuzant, spiritual, neaşteptat şi emoţionant, cu Letitia Vladescu, Raluca Ghervan, Cristina Florea.

O piesa despre femei moderne, complexe, sensibile, de succes, increzatoare si uneori nevrotice. Umorul amar este in stilul serialului “Totul despre sex”.
Rhonda, Judy şi Billie iau cina, timp in care isi dau seama ca, desi au cariere infloritoare, viaţa lor emoţionala este o epava.
Rhonda tocmai s-a despartit de prietenul ei, Billie se plange ca ea şi soţul ei sunt blocati in faza de “luna de miere”, iar Judy renunta la speranta de a mai intalni un barbat atragator, care sa nu fie gay.
Dupa o serie de evenimente surprinzatoare si situatii de un comic devastator se produc schimbari semnificative in vietile acestor femei.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.