Analiza socio-economica a Regiunii Vest pentru perioada 2014 - 2020

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 18.02.2013 13:27 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - În perioada 18 – 21 februarie 2012, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) organizează consultări în cadrul unor întâlniri de lucru în Regiunea Vest, alături de reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi judeţene, reprezentanţi ai instituţiilor publice deconcentrate, ai mediului economic, ai asociaţiilor profesionale, ai universităţilor şi ai organizaţiilor neguvernamentale, pentru a prezenta şi supune discuţiei principalele aspecte ale analizei socio-economice ale Regiunii Vest.
Astfel, forma finală a documentului va fi rezultatul acestor consultări şi va reflecta viziunea Regiunii Vest din perspectiva organizaţiilor relevante de la nivel regional.
Analiza socio-economică este documentul–suport pe baza căruia se elaborează Planul de Dezvoltare Regională (PDR) al Regiunii Vest.
Acest plan este documentul de planificare strategică al Regiunii Vest cu rolul de a orienta dezvoltarea regiunii şi de a fundamenta accesul Regiunii Vest la sursele de finanţare, inclusiv la Fondurile Structurale şi de Coeziune ale Uniunii Europene pentru perioada 2014 - 2020.
Următoarele etape în elaborarea planului vor cuprinde, pe lângă analiza socio-economică a regiunii, analiza principalilor piloni pe care se bazează regiunea, precum şi elaborarea strategiei pentru dezvoltare regională a Regiunii Vest.
ADR Vest este organizaţia abilitată să elaboreze, în parteneriat cu instituţiile relevante din Regiunea Vest şi partenerii de la nivel naţional, Planul de Dezvoltare Regională (PDR) al Regiunii Vest.
Consultările în Regiunea Vest au început la Timişoara în data de 18 februarie 2013, vor continua la Reşiţa în data de 19 februarie 2013 şi la Deva în data de 20 februarie 2013, pentru a se încheia în Arad în data de 21 februarie 2013.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.