A-nceput de ieri sa cada cu somatii...pe strada

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 10.12.2012 15:20 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Ca urmare a căderii abundente de zăpadă şi a necesităţii implicării tuturor cetăţenilor în descongestionarea circulaţiei pe trotuare şi pe carosabil, Poliţia Locală Timişoara a demarat procedurile de atenţionare şi somare a persoanelor fizice şi juridice cu privire la prevederile HCL 371/2007 modificată referitoare la curăţarea trotuarelor din faţa imobilelor de locuit sau în care îşi desfăşoară activitatea. 

Astfel, potrivit actului normativ menţionat, instituţiile, agenţii economici, alte persoane juridice, cât şi cetăţenii şi asociaţiile de locatari şi proprietari au obligaţia să asigure îndepărtarea zăpezii şi gheţii de pe trotuarele din dreptul clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea sau locuiesc.

Zăpada şi gheaţa se vor depune pe carosabil lângă bordură fără să împiedice circulaţia şi scurgerea apei în sistemul de canalizare.
Nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu amendă de la 1500 lei la 2500 lei pentru persoane juridice şi de la 500 la 1000 lei pentru persoanele fizice şi asociaţii de locatari sau proprietari.

Într-o primă fază, în cursul zilei de sâmbătă, 8 decembrie, şi duminică, 9 decembrie, au fost aplicate peste 300 de somaţii societăţilor comerciale de pe arterele Calea Martirilor, Brâncoveanu, Republicii, Aradului, Cetăţii, Aradului, Proclamaţia de la Timişoara, Eroii de la Tisa, Simion Bărnuţiu, Take Ionescu, Complexul Studenţesc, Ion Ionescu de la Brad etc. În cursul zilei de astăzi se vor aplica în continuare somaţii, acţionându-se cu precădere în cartiere.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.