Angajatii de la Prefectura se vor scula mai devreme

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 23.03.2013 14:36 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Începând de luni, 25 martie, programul de lucru al Instituţiei Prefectului Judeţul Timiş se va desfăşura în intervalul orar 8-16,30, în zilele de luni-joi, iar în ziua de vineri, în intervalul orar 8-14.
Modificarea programului se face în baza deciziei conducerii Ministerului Afacerilor Interne.
Activitatea de relaţii cu publicul a serviciilor publice comunitare din structura Instituţiei Prefectului Judeţul Timiş (Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor şi Serviciul Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple) se va desfăşura în condiţiile orarului aplicat în prezent.
Astfel, programul cu publicul al Serviciului Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor este luni şi joi, între orele 8,30- 18,  marţi şi miercuri, în intervalul 8,30-15,30, iar vineri 8,30-14,30.
Totodată, programul cu publicul al Serviciului Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple este luni, marţi, joi, vineri  între orele 8,30 – 16, 30, iar miercuri 8,30-18,30.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.