Aniversare cu apa. Si vin... Si Titu Bojin...

Scris de Titus Balan | Publicat in 06.11.2013 20:43 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Miercuri, 6 noiembrie 2013, la sediul de pe bulevardul Mihai Viteazul al Administratiei Bazinale de Apa Banat a fost un moment de aniversare.
Printr-o intalnire de suflet, au fost celebrati 100 de ani de la infiintarea primului Departament de Ape din Romania, in 1913...
Ce-ii drept, in aceasta parte de Banat, munca de regularizare si control strict al curgerii raurilor si asanarea mlastinilor au date cert consemnate cu cel putin inca doua secole in urma, dar sub alte administratii.
Zeci de pensionari, fosti lucratori ai Apelor au venit sa se vada si sa-si aduca aminte de anii de munca cu acest prieten si dusman in acelasi timp al omului.
Fara apa nu se poate trai, dar cand prisoseste este foarte grav, a fost ideea ce s-a desprins din discursul aniversar al fostului director Titu Bojin, nostalgic dupa perioada in care s-a aflat la conducerea institutiei. Presedintele Consiliului Judetean Timiş a mai asemuit lucratorii cu apa ca fiind ultima armata din tara ce se mai supune inca rigorilor si disciplinei stricte.

“Am invitat colegii pensionari, carora le datoram faptul ca ne aflam aici. Activitatea lor pe parcursul anilor a facut ca noi sa fim unde suntem. Acum avem 573 de angajati, la inceput erau peste 1.000″, a remarcat Luci Ervin, directorul Administratiei Bazinale de Apa Banat.

Mai vechii lucratori au primit cate o diploma ce le recunoaste meritele in munca cu natura si chiar inundatiile.
Istoricul Ioan Hategan a facut o docta trecere prin cele mai importante momente din secolul XVIII, cand de fapt s-a pus bazele hidrologiei moderne din Banat.
In incheiere pensionarii au inchinat cu vin si cafea, ca de apa sunt satui inca din timpul serviciului...

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.