Atac cu mascati la un magazin din Resita

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 30.03.2012 16:29 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Reşiţa - Apelul primit prin sistemul unic de urgenta 112 in seara zilei de 29.03.2012, prin care a fost sesizata o talharie la un magazin din Resita a alertat politistii.

Echipa deplasata la fata locului a constatat ca doi tineri au patruns in magazin si lovind-o pe vanzatoare in zona capului cu pumnul in mod repetat, i-au solicitat sa deschida casa de marcat de unde au sustras aproximativ 1700 de lei. Tinerii, unul mascat cu cagula, iar celalalt cu gluga, nu s-au multumit doar cu banii si au mai sustras 3 sticle cu whisky si mai multe pachete de tigari, dupa care au fugit. Grabiti fiind pentru a nu fi prinsi, cel care a purtat cagula a abandonat-o in fata magazinului.

Ancheta s-a dovedit una anevoioasa, insa profesionalismul si promptitudinea specialistilor de investigatii criminale si-au spus cuvantul, reusind sa-i identifice in mai putin de 24 ore de la comiterea faptei pe cei doi.

Suspectii, un tanar in varsta de 17 ani si altul de 19 ani au fost identificati si retinuti chiar in apartamanetul unuia dintre ei de pe Valea Domanului din Resita. La locuinta acestuia oamenii legii au gasit bunurile sustrase din magazin, respectiv bani, sticle de whisky si tigari, dar si hainele in care erau imbracati cei doi atunci cand au patruns in societatea comerciala.

Femeia, in varsta de aproximativ 40 de ani, a avut nevoie de ingrijiri medicale si a fost transportata de politisti imediat dupa savarsirea faptei la Spitalul Judetean Resita, unde i-au fost acordate ingrijiri medicale.

Minorul, este cunoscut cu antecedente penale fiind cercetat in cursul anului 2010 pentru savarsirea infractiunii de furt.

In investigatiile efectuate politistii au fost ajutati si de imaginile suprinse de camerele de supraveghere, dar si de alte probe obtinute de la fata locului, care coroborate au condus la identificarea suspectilor pe numele carora a fost intocmit un dosar de cercetare penala sub aspectul savarsirii infractiunii de talharie.

Tinerii au petrecut ore bune la sediul politiei pentru cercetari, fiind retinuti pentru 24 de ore si vor ajunge in fata instantei de judecata cu propunere de arestare preventiva.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.