Au FURAT profesionist SEIFURI si CASE de BANI de la CAR-uri şi PARIURI SPORTIVE in judetele TIMIS si ARAD

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 21.06.2017 08:48 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Poliţiştii din Timiş şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 45 de percheziţii domiciliare,  in judeţele Timiş (38) şi Arad (6), la persoane banuite ca ar fi cauzat un prejudiciu estimat la 500.000 de euro, prin comiterea mai multor furturi.
Activitaţile se desfaşoara la locuinţele membrilor unei grupari infracţionale specializate in furt calificat cu consecinţe deosebit de grave şi tentativa la omor calificat.

Din cercetari a reieşit ca, incepand cu anul 2013, membrii gruparii ar fi comis mai multe furturi, pe raza judeţelor Timiş şi Arad, in dauna mai multor persoane fizice şi juridice.
Cei in cauza ar fi acţionat in locuri in care aveau certitudinea ca sunt depozitate sume mari de bani sau obiecte de mare valoare, intrand prin efracţie şi sustragand seifurile in care erau depozitaţi banii sau bunurile de valoare.
Membrii gruparii obişnuiau sa dezafecteze, in prealabil, sistemele de alarma ale locurilor, existand şi situaţii cand ar fi patruns in acele locuri din spaţii invecinate.

In cauza, exista suspiciunea rezonabila ca incepand cu anul 2013, suspectii s-au constituit şi au acţionat coordonat in cadrul unui grup infractional organizat, avand ca preocupare savarşirea unor furturi de lux in zona de vest a ţarii, in dauna mai multor persoane fizice şi juridice.

    Suspectii actionau in mod foarte precaut şi dadeau dovada de o inalta calificare in activitatea infracţionala desfaşurata, premeditand cu atenţie fiecare fapta. Astfel, anterior demararii activitaţii, membrii gruparii strangeau informaţii detaliate cu privire la locaţiile vizate şi persoanele pagubite, atat prin monitorizari şi filaje repetate ale locaţiilor, cat şi prin atragerea unor persoane din anturajul proprietarilor sau care aveau acces in locaţiile vizate.

    Gruparea se concentra doar asupra unor locaţii in care aveau certitudinea ca sunt depozitate sume mari de bani (de ordinul zecilor şi sutelor de mii de euro) sau obiecte de mare valoare (bijuterii, lingouri de aur), fiind specializata in intrarea prin efracţie şi sustragerea seifurilor in care erau depozitate sumele de bani sau bunurile vizate. Planul infracţional era stabilit in prealabil, pe baza informaţiilor obţinute, astfel incat sa permita membrilor gruparii patrunderea in incinte şi sustragerea seifurilor in intervale foarte scurte de timp.

    Membrii gruparii obişnuiau sa dezafecteze in prealabil sistemele de alarma ale locaţiilor, existand şi situaţii cand suspecţii au patruns in locaţiile vizate din alte spaţii invecinate. De asemenea, pentru a evita orice posibila depistare a lor, suspecţii sustrageau şi unitaţile de stocare a inregistrarilor video de pe camerele de supraveghere a incintelor. Nu in ultimul rand, suspecţii acţionau purtand cagule şi manuşi, iar pentru a inlatura riscul depistarii oricarei urme biologice la locul faptei, imediat dupa sustragerea seifurilor, pulverizau spuma mecanica prin folosirea unor extinctoare. Deplasarile la locul faptei se realizau cu autoturisme pe care erau aplicate numere straine sau false de inmatriculare, uneori sustrase de pe alte autoturisme.

    Pentru a-şi maximiza profitul infracţional, membrii gruparii obişnuiau sa işi planifice uneori mai multe “lovituri” succesive, scop in care se concentrau pe seifuri aparţinand unor societaţi cu acelaşi profil de activitate. Ca exemplu, in intervalul 01-02.02.2017, membrii gruparii au sustras mai multe seifuri de la punctele de lucru ale mai multor CAR-uri de pe raza judetului Timiş, iar in noaptea de 12/13.02.2017 au sustras mai multe case de bani din incinta mai multor localuri aparţinand unor societaţi cu profil de activitate “pariuri sportive” de pe raza judetului Arad.

    La momentul acestor din urma evenimente, membrii gruparii au fost surprinşi şi urmariţi de catre organele de poliţie, incercandu-se o blocare a autoturismului in care se aflau aceştia. Pentru a-şi asigura scaparea, suspecţii au accelerat pe contrasens, inspre autoturismul de poliţie care incerca blocarea acestora, determinandu-l pe agentul de poliţie aflat la volan sa efectueze o manevra brusca de evitare a impactului, cu consecinţa ieşirii in decor şi a punerii in pericol a vieţii acestuia.

De asemenea, in luna februarie 2017, membrii gruparii, fiind surprinşi şi urmariţi de poliţişti, pentru a işi asigura scaparea, ar fi patruns pe contrasens şi ar fi determinat astfel poliţistul care conducea o autospeciala de poliţie sa efectueze o manevra brusca de evitare a impactului, cu consecinţa punerii in pericol a vieţii acestuia.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.