Ba e CANICULA si DISCONFORT TERMIC, ba e AVERSA TORENTIALA si INSTABILITATE ATMOSFERICA!...

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 22.06.2017 15:13 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Administraţia Naţionala de Meteorologie informeaza ca in intervalul 23 iunie, ora 13 – 24 iunie, ora 04, se va inregistra instabilitate atmosferica accentuata si disconfort termic.

In intervalul menţionat, vor fi perioade de timp in care instabilitatea atmosferica va fi accentuata in Maramureş, Transilvania, Crişana, Banat şi Moldova, precum şi in zonele de deal şi de munte din restul teritoriului, iar in cursul nopţii de vineri spre sambata (23/24 iunie), local, şi in Dobrogea şi Muntenia.

Vor fi averse torenţiale, frecvente descarcari electrice, vijelii şi grindina.
Cantitaţile de apa vor depasi local 20 l/mp şi pe arii restranse, indeosebi in Maramureş, Transilvania şi la munte, 40...50 l/mp.

In dupa-amiaza zilei de vineri, 23 iunie, in regiunile sud-vestice şi sudice, local disconfortul termic va fi ridicat – indicele temperatura-umezeala (ITU) se va situa in jurul pragului critic de 80 de unitaţi, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 33 şi 36 de grade, izolat mai ridicate in sudul Olteniei.

La sfarşitul saptamanii, in special in jumatatea de sud a ţarii, in orele dupa-amiezelor, disconfortul termic se va menţine ridicat şi local vremea va fi caniculara.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.