Banatul pe drumul spre Europa, de la Timisoara la Kikinda

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 04.04.2014 12:24 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Vineri, 4 aprilie 2013, incepand cu ora 13, in Aula Magna a Universitaţii de Vest din Timişoara, va avea loc conferinta de lansare a proiectului „Banatul pe drumul spre Europa”, organizata de Casa Corpului Didactic Timiş.
Proiectul este finanţat de catre Uniunea Europeana prin Programul de Cooperare Transfrontaliera Romania - Republica Serbia, are durata de 12 luni, incepand din noiembrie 2013, şi are un buget de 69.152 EURO.
Instituţiile care implementeaza proiectul sunt Casa Corpului Didactic Timiş, in calitate de partener lider, şi Centrul pentru Dezvoltare Profesionala din Kikinda, Republica Serbia.
Scopul proiectului il constituie cresterea calitatii educatiei si implicit a calitatii vietii prin promovarea schimburilor in domeniul cultural, educativ si sportiv in judetul Timis, Romania si Banatul de Nord, Republica Serbia.

Proiectul cuprinde ateliere de formare profesionala pentru care vor fi selectaţi cate 25 de profesori din Timiş şi din Banatul Sarbesc, atat din mediul urban, cat şi din cel rural.  
Ei vor participa la doua ateliere de lucru (doua zile in Romania, şi o zi in Kikinda) care vor fi susţinute in comun de catre un grup de 4 formatori, 2 din Romania şi 2 din Serbia.
Scopul acestor ateliere de formare este dezvoltarea abilitaţilor antreprenoriale ale cadrelor didactice din Romania şi Serbia in ceea ce priveşte elaborarea şi implementarea de proiecte extraşcolare pentru elevi.
Mai este prevazut un proiectul de cercetare al elevilor, cu caracter transfrontalier, intitulat "Banat, spaţiul nostru sub soare", olimpiada de ştiinţa a elevilor  din Banat şi olimpiada sportiva a elevilor din Banat & Conferinţa de evaluare a proiectului cu lansarea lucrarii monografice: "Banat, spaţiul nostru sub soare".
In urma activitaţii de formare, profesorii vor fi capabili sa organizeze un amplu proiect de lucru cu elevii, ca parte a activitaţilor extracurriculare din şcolile unde activeaza.
Un grup de 40 de elevi ( 20 din Serbia şi 20 din Romania, din clasele 5-8, va fi selectat şi implicat intr-un proiect şcolar de cercetare.
Materialele culese de copii vor fi prelucrate şi compilate sub forma unei monografii asupra istoriei, geografiei şi etnologiei Banatului.
In timp ce profesorii vor putea sa experimenteze gestionarea activitaţilor extraşcolare, elevii vor lucra impreuna şi vor invaţa intr-un mediu informal despre bogaţiile naturale şi culturale ale regiunii de graniţa. Aceste activitaţi vor dezvolta  nu numai abilitaţile practice ale participanţilor, cum ar fi colectarea şi procesarea noilor informaţii, dar şi aptitudinile lor sociale, interculturale şi de comunicare in limbi straine.
Experimentand in continuare activitaţile extracurriculare, un alt grup mixt de profesori (din Romania şi Serbia) va pregati, de aceasta data, un concurs de cunoştinţe cu intrebari din istorie, geografie, etnografie, ecologia Banatului, unde va participa un alt grup de elevi.
Ei se vor pregati pentru concursuri şi vor da teste de proba pe internet, impreuna cu colegii lor, pana la concursul  final, in timp real, in Romania.
O alta activitate extracurriculara va fi organizata, de aceasta data in zona de competiţii sportive.
Concursul este planificat sa aiba loc la volei pentru fete şi la fotbal pentru baieţi.
Participanţii vor fi selectaţi şi instruiţi in cursul anului şcolar 2014 , iar cei mai talentaţi vor fi selectaţi pentru finala de la Kikinda.

Rezultatele aşteptate se vor concretiza intr-un suport al cursului de formare vizand managementul activitaţilor extracurriculare, un site web al proiectului, materiale informative despre proiect si activitatile sale, realizarea dialogului cultural şi profesional in spaţiul educativ romano-sarb, lucrarea monografica "Banat, spaţiul nostru sub soare", publicata atat ca un album full color, cat şi in format digital şi va fi distribuit in toate şcolile din cele doua regiuni implicate in proiect, judeţul Timiş şi districtul Banatul de Nord.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.