Belvedere Restaurant: spectacolul gastronomiei, privirii, spiritului

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 16.02.2012 10:54 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Bega Grup deschide oficial, în incinta integral renovatului Hotel Timişoara, la mezanin, Belvedere Restaurant, loc rafinat al delicateselor culinare meridionale cu un twist contemporan.

“Este un moment de referinţă, în contextul amplu al reconceptualizării şi reamenajării întregului complex hotelier, printr-o investiţie majoră, de 10 milioane de euro. Primul design- hotel din Timişoara pune acum la dispoziţia oaspeţilor săi 191 de camere şi 18 apartamente al căror ambient elegant şi confort luxuriant sunt subliniate de atmosfera intimistă şi aerul cosmopolit din centrul oraşului. Hotel Timişoara răspunde cu atuurile performanţei nevoilor de business ale clienţilor săi. Capacitatea celor şase săli modulare ale centrului de afaceri variază de la 30 la 400 de locuri, cu acces Wireless şi suport tehnic integral. În luna septembrie Hotel Timişoara va deschide propriul centru SPA”, a declarat Emil Cristescu, vicepreşedinte Bega Grup.

Belvedere Restaurant propune un pelerinaj al savorii pe harta artei culinare mediteraneene, o bucătărie deopotrivă a intuiţiei, a naturii şi a sofisticatului echilibru contemporan. Arhitectura prietenoasă şi elegantă declanşează resorturi conviviale, cele 130 de locuri ale restaurantului putând fi configurate cu o mare maleabilitate. Cea mai spectaculoasă perspectivă asupra promenadei istorice a Timişoarei, dar şi o provocatoare colecţie de artă contemporană alcătuiesc spectacolul vizual care îl însoţeşte pe cel gastronomic.

Inaugurarea restaurantului Belvedere va avea loc vineri, 17 februarie 2012, de la ora 20, la Hotel Timişoara, mezanin, în acorduri etno-jazz de Mario&The theachers, iar ghid al serii va fi master-chef Asen Asenov.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.