Canalizare cu spanioli in sudul Timisoarei

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 24.10.2012 11:18 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Aquatim a semnat Contractul “Extinderea şi modernizarea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în municipiul Timişoara Sud” din cadrul Proiectului „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş”. 

Preţul contractului este de 32.607.515,00 lei (fără TVA). Contractul a fost atribuit, în urma licitaţiei publice deschise, firmei Construcciones Lujan SA din Spania.
Contractul cuprinde modernizarea şi extinderea sistemului de alimentare cu apă cu peste 2 km, modernizarea şi extinderea sistemului de canalizare cu aproximativ 17 km, construcţia şi modernizarea unor staţii de pompare apă uzată.
Lucrările se vor desfăşura în cartierele din zona de sud a municipiului Timişoara: Freidorf, Soarelui, Ciarda Rosie, Girocului, Fratelia şi Iosefin.
Contractul face parte din Proiectul „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş”, proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial Mediu. Valoarea totală a proiectului este de 509 635 639 lei (118 871 000 Euro) din care: 73,93% fonduri nerambursabile, din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, 13,04% asigurat de Aquatim SA, 11,30% de la bugetul de stat, 1,73% de la autorităţile locale (Consiliul Judeţean Timiş şi Consiliul Local Timişoara).
Proiectul cuprinde şi investiţii în extinderea şi reabilitarea sistemelor de distribuţie şi de tratare a apei potabile precum şi pentru colectarea şi epurarea apelor uzate în localităţile : Timişoara, Jimbolia, Deta, Sânnicolau Mare, Buziaş, Recaş, Gătaia, Făget, Ciacova, Săcălaz, Sânmihaiu Român şi Utvin. Lucrările însumează: extinderea reţelei de canalizare cu aproximativ 200 km, extinderea reţelei de apă cu aproximativ 100 km, construcţia a 7 staţii noi de epurare a apei uzate, construcţia a 3 staţii noi de tratare a apei potabile.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.