Carmen a lui Bizet ii vrea pe timisoreni in Parcul Rozelor

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 29.08.2012 16:35 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Festivalul de operă şi operetă în aer liber, pe scena Teatrului de vară din Parcul Rozelor Timişoara, va continua în zilele de 31 august – 1–2 septembrie 2012.


Capodopere, arii celebre, tablouri exotice, istorii romantice şi pasionale, domnitori, prinţi, oameni simpli şi personaje de poveste: toate îşi vor găsi cu farmec locul pe scena Teatrului de Vară din Timişoara, în cea de-a doua parte a Festivalului de Operetă şi Operetă, la acest sfârşit de săptămână.
A doua repriză festivalieră sub clar de lună, în Parcul Rozelor, va cuprinde spectacolele cu opereta Voievodul Ţiganilor, de Johann Strauss, în 31 august, opera Carmen, de Georges Bizet, în 1 septembrie, apoi Hansel şi Gretel, de Engelbert Humperdinck, şi opereta Liliacul, de Johann Strauss, în 2 septembrie. Spectacolele incep la ora 20.30, cu excepţia spectacolului de operă pentru copii „Hansel şi Gretel” din data de 02 septembrie 2012, care va începe la ora 12.
Festivalul de Operă, Operetă şi Balet, în aer liber, eveniment care aduce în fiecare an mii de spectatori în Parcul Rozelor, este organizat de Opera Naţională Română din Timişoara în parteneriat cu Casa de Cultură a Municipiului Timişoara. Intrarea este liberă la toate spectacolele din programul festivalului.

 

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.