Cat e venitul lunar pentru a primi ajutor de incalzire?

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 20.12.2012 20:36 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - În zilele de 21, 27 şi 28 decembrie 2012, se distribuie şi se depun formularele reprezentând cererile şi declaraţiile pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei în sistem centralizat, la sediile SC Colterm SA din str.Oituz nr.3 şi str. Piatra Craiului nr. 3 (de luni până vineri, între orele 8:00 – 14:00), iar în perioada 03.01.2013 - 18.01.2013 şi în cele 13 puncte termice. Cererile depuse în aceste perioade, însoţite de actele doveditoare, conform OUG nr.70/31.08.2011, vor fi luate în calcul la stabilirea ajutorului de încălzire în sistem centralizat începând cu luna ianuarie 2013.
Pentru sezonul rece 2012-2013 pot beneficia de ajutor de încălzire, familiile care realizează venituri lunare nete pe membru de familie de până la 786 lei, respectiv persoanele singure care realizează venituri nete lunare până la 1082 lei.
Acte necesare:
*cerere şi declaraţie pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei  - formulare tip.
*copii după actele de identitate ale membrilor de familie cu domiciliul sau reşedinţa la adresa pentru care se solicită ajutorul (carte de identitate/buletin de identitate/ paşaport / carte de identitate provizorie, certificat de naştere pentru copiii minori sub 14 ani, permis de şedere temporară sau permanentă ori document de identitate pentru cetăţenii străini sau apatrizi).
*adeverinţă de la asociaţia de proprietari/locatari pentru persoanele care nu au domiciliul sau reşedinţa la adresa pentru care solicită ajutorul, din care să rezulte că sunt înscrişi în cartea de imobil şi sunt luaţi în calcul la stabilirea cheltuielilor pentru întreţinerea locuinţei.
*acte din care rezultă calitatea titularului cererii faţa de imobilul pentru care solicită ajutorul:
      - proprietar ( copie după contractul  de vânzare –cumpărare, extras de carte  funciară)
      - chiriaş (contract de închiriere)
      - împuternicit  (împuternicire de la proprietar/ titularul contractului de închiriere)
*acte privind veniturile nete lunare realizate de familie în luna anterioară depunerii cererii:
        -   adeverinţă privind venitul net(inclusiv valoarea bonurilor de masă)
        -   cupoane pensii
        -  cupoane indemnizaţii pentru creşterea copilului până la vârsta de  2 sau 3 ani
        -  cupoane indemnizaţii cu caracter permanent
        - cupoane alocaţii de stat pentru copii, respectiv alocaţii pentru minorii daţi în plasament familial sau încredinţaţi spre creştere şi educare
        -  acte doveditoare ale veniturilor din închirieri, dobânzi, dividende sau părţi sociale
        - declaraţie privind alte venituri realizate.
Pentru verificarea veridicităţii datelor înscrise în declaraţiile pe propria răspundere se vor efectua anchete sociale pentru cel puţin 60% dintre beneficiari.
În situaţia în care familia sau persoana singură beneficiară de ajutor pentru încălzirea locuinţei refuză să furnizeze informaţiile şi documentele necesre pentru întocmirea anchetei sociale sau în urma anchetelor sociale efectuate prin sondaj se constată că la completarea declaraţiei pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile aceştia nu au declarat corect numărul membrilor de familie, veniturile ori bunurile deţinute, dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinţei încetează, iar sumele plătite cu acest titlu se recuperează în condiţiile legii. Dacă fapta titularului intră sub incidenţa legii penale, vor fi sesizate organele competente.
Neîndeplinirea obligaţiei titularului de a menţiona corect componenţa familiei, veniturile  membrilor acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute, aşa cum sunt acestea trecute în formularele tip  constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 200 lei la 1000
Pentru sezonul rece 2011-2012, în urma anchetelor sociale efectuate au fost aplicate amenzi contravenţionale cuprinse între 200 lei şi 1000 lei persoanelor care nu au declarat corect bunurile deţinute, veniturile realizate sau numărul membrilor de familie, iar ajutorul de încălzire acordat necuvenit a fost recuperat.
Cele 13 puncte termice în care S.C. COLTERM SA distribuie formulare şi colectează cererile şi declaraţiile pe proprie răspundere îmsoţite de actele doveditoare în perioada 03.01.2013 – 18.01.2013 sunt următoarele: F1 PT.44 P.LAURENTIU NR.13, F2 PT.35 ORSOVA 101, F3 PT.38 POMICULTURII 24A, F4 PT.48A TIPOGRAFILOR 1, F5+6 PT.7 C.D. LOGA 15-17, F7 PT.7 C.D. LOGA 15-17, F8 PT.3 P.CRAIULUI 3, F9, PT.10 MUSORGSKI 4, F10 PT.18 AURELIANUS 7, F11 PT.91 ASTRILOR 3, F12 PT.51 ARIES 20, F13 PT.58 INTR.SEPIA 1, F15+14 PT.82 ZARAND 1, F16+14 PT.84 FRUNZEI 1.
Programul de distribuire a formularelor şi colectarea cererilor însoţite de actele doveditoare este: luni, marţi, miercuri şi vineri: 10:00 – 14:00, joi: 12:00 – 17:00.
Informaţii suplimentare se pot obţine la numerele de telefon 0256 – 434530 şi 0256 – 302611.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.