Cati criminali a dat judetul Timis in 2012?

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 10.03.2013 16:48 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - În judeţul Timiş, de-a lungul anului 2012, au fost trimişi în judecată 23 de inculpaţi pentru omor, dintre care 4 pentru omor în formă consumată (fapta consumată - când acţiunea constitutivă a fost săvârşită în întregime şi s-a produs rezultatul socialmente periculos).
În celelalte judeţe din regiunea de vest a ţării, la Arad au fost consemnaţi 23 de inculpaţi/8 faptă consumată, Hunedoara - 12/1 şi Caraş-Severin - 8/2, conform raportului de activitate pe 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La nivel naţional, Constanţa (cu 60/2) şi Bucureştiul (cu 54/3) deţin supremaţia la inculpaţi trimişi în judecată pentru omor în 2012.
Dar, tot la nivel naţional, pe primele locuri la inculpaţi trimişi în judecată pentru omor în formă consumată sunt judeţele Iaşi - 21, Mehedinţi - 18, Galaţi - 15 şi Dolj - 14.
În ultimii 12 ani, aşadar începând cu anul 2000, cei mai mulţi inculpaţi trimişi în judecată pentru omor au fost în anii 2000-2004, culminând cu anul 2001, când au fost 1469 de inculpaţi pentru omor.
De atunci, la nivel naţional, numărul inculpaţilor trimişi în judecată pentru omor se află undeva în jur de 1000 pe an, de-a lungul anului 2012 înregistrându-se 1014 inculpaţi, dintre care 217 pentru omor în formă consumată.

Iată cum arată statistica numărului de inculpaţi trimişi în judecată pentru omor, între anii 2000 şi 2012:

2000-1315/701
2001-1469/743
2002-1452/752
2003-1349/773
2004-1234/636
2005-1056/553
2006-963/469
2007-1027/413
2008-986/327
2009-943/296
2010-1008/319
2011-977/217
2012-1014/202

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.