Caval, fluier, tulnice, trompeta, tuba si psalterion la Domul Catolic

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 14.03.2016 14:21 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Muzicianul timişorean Petre Ionuţescu, iniţiatorul proiectului Trompetre, lanseaza albumul de debut “Maria Radna Live”, printr-un concert de muzica ambientala la Domul Catolic din Piaţa Unirii, sambata, 19 martie, ora 20, intrarea fiind libera.
 
In vara anului 2015, in cadrul manifestarilor dedicate inaugurarii bisericii reabilitate de la Manastirea Maria-Radna din Lipova, a avut loc şi un eveniment eclectic-experimental.
Artiştii reuniţi in jurul proiectului Trompetre au concertat pe 15 august 2015.
Cavalul, fluierul, tulnicele, trompeta, tuba şi psalterionul au dat evenimentului pete de culoare autohtone stravechi.
 
Inregistrarea concertului de la Lipova s-a materializat intr-un album.
Maria Radna Live conţine 7 piese - compoziţii originale, toate avand ca punct de inspiraţie natura.
Lansarea materialului se face printr-un concert tot intr-un spaţiu ecleziastic: de data aceasta la Timişoara.
Domul din Piaţa Unirii va rasuna de muzica contemplativ-ambientala, sambata, 19 martie, incepand cu ora 20.
 
Dupa apusul soarelui, Trompetre şi Prietenii vor calauzi spectatorii pe taramuri de poveste, muzical-magice.
Alaturi de protagoniştii de pe album, vor participa la concert mai mulţi invitaţi de seama: Alexandrina Hristov (voce), Ovidiu Mihaiţa, Emil Kindlein, Levi Molnar, Sorina Savii (percuţie), Nadayana/ Claudiu Lazariuc (hang, pantam, gong) şi DJ K-lu.

Concertul de la Dom va depaşi sfera muzicala, fiind o manifestare artistica sincretica.
Cuvantul şi panza pictata cu efect sonor (de Marian Ciuma) se vor imbina armonios cu magia sunetului, pe un fond de proiecţii video mişcatoare asigurate de Eugen Neacşu.
Aparut iniţial ca un proiect solo, muzicianului Petre Ionuţescu (Trompetre), i s-au alaturat pe parcurs mai mulţi artişti - prieteni dragi, conceptul proiectului devenind astfel TROMPETRE cu PRIETENÍI. Nucleul e format din Petre Ionuţescu, Gabriel Almaşi, Sergiu Catana, Arthur Balogh şi Marian Ciuma.
 
Trompetist, muzician şi producator, Petre Ionuţescu este membru fondator al formaţiilor Funky Growl, Blazzaj şi fondator al asociaţiei Romanian Brass Society.
A colaborat cu nume importante de pe scena romaneasca, precum Alexandrina, Thy Veils, Subcarpaţi sau Negura Bunget.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.