Ce cauta Chivorchian la DNA? Milionul de euro de la Consiliul Judetean Timis!...

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 29.06.2015 12:39 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara au dispus punerea in mişcare a acţiunii penale faţa de inculpatul CHIVORCHIAN HAIC GHEORGHE, director executiv al unui club de fotbal, Poli Timişoara, la data faptelor, in prezent secretar general al Federaţiei Romane de Fotbal, sub aspectul savarşirii infracţiunilor de complicitate la abuz in serviciu, daca funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma continuata.

In cursul anului 2008, angajaţi din cadrul Consiliului Judeţean Timiş, cu ştiinţa, au intreprins demersurile necesare, pentru alocare unor sume de bani in vederea susţinerii echipei de fotbal ce aparţinea S.C. Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest S.A.
Concret, aceştia au avizat, cu incalcarea dispoziţiilor legale, o hotarare a Consiliului Judeţean Timiş şi au semnat un protocol de colaborare pentru realizarea unui proiect de ridicare a nivelului performanţei sportive şi asigurarea condiţiilor de accedere şi participare a echipei la competiţiile de club UEFA.
In baza acestor documente, cu incalcarea dispoziţiilor legale, au fost acordate societaţii comerciale mai sus menţionate, care la acel moment inregistra restanţe la plata obligaţiilor catre bugetul de stat şi catre finanţatorul Consiliul Judeţean Timiş, mai multe sume de bani totalizand peste 1.000.000 euro, suma ce constituie prejudiciu adus bugetului Consiliului Judeţean Timiş.
Din probele existente la dosarul cauzei a rezultat faptul ca, dupa aprobarea finanţarii, in scopul intocmirii şi efectuarii inregistrarilor financiar contabile de catre angajaţii Consiliul Judeţean Timiş a sumelor de bani virate catre firma respectiva, inculpatul Chivorchian Haic Gheorghe, pentru a sprijini activitatea infracţionala a angajaţilor respectivi, a prezentat şi depus documente false din care rezulta ca sumele de bani acordate au fost utilizate pentru achitarea drepturilor de natura salariala sau asimilata veniturilor catre jucatorii de fotbal legitimaţi la clubul de fotbal respectiv.
In realitate, aceşti bani au fost utilizaţi de catre firma respectiva in alte scopuri, respectiv pentru plata datoriilor şi penalitaţilor anterioare aferente acestor datorii rezultate din contractele de inchiriere şi intreţinere a stadionului Dan Paltinişanu aflat in proprietatea Consiliului Judeţean Timiş şi inchiriat echipei de fotbal, precum şi pentru plata datoriilor fiscale stabilite in sarcina clubului de fotbal rezultate din executari silite efectuate de organele fiscale ale Ministerului Finanţelor Publice, etc.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.