Cele 10 porunci ale politiei impotriva talharilor

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 08.08.2012 11:09 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Începând cu data de 1 august 2012, poliţiştii timişeni au demarat o campanie pentru prevenire a tâlhăriilor şi a furturilor din buzunare şi poşete. 

Infracţiunea de tâlhărie nu este deloc de neglijat având în vedere faptul că pune în pericol chiar viaţa victimei, statistica arătând că victimele cele mai sigure sunt bătrânii, copiii dar şi femeile singure. Obiectele cele mai vizate sunt telefoanele mobile, poşetele şi bijuteriile, acestea fiind preferate de infractori deoarece sunt mai uşor de sustras şi de valorificat.
De aceea, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, adresăm câteva recomandări care trebuie avute în vedere pentru a nu deveni victima unei tâlhării.
*alegeţi cu grijă traseul pe care vă deplasaţi, noaptea evitaţi parcurile, străzile pustii, terenurile virane;
*la intrarea în imobil fiţi foarte atenţi dacă în hol sau în zonele întunecate se află persoane străine cu un comportament suspect;
*nu acceptaţi cunoştinţe întâmplătoare şi nu vă deplasaţi cu maşini de ocazie;
*pentru a nu atrage atenţia agresorilor, nu vă împovăraţi cu genţi, poşete sau sacoşe prea mari şi nu vă afişaţi în mod ostentativ cu obiecte de valoare;
*instruiţi copiii să nu deţină asemenea bunuri asupra lor atât la şcoală cât şi în vacanţă
*dacă un prieten vă conduce acasă, rugaţi-l să aştepe până intraţi în locuinţă în deplină siguranţă;
*dacă constataţi că sunteţi urmărit, traversaţi strada, faceţi apel la trecători şi sunaţi de urgenţă la “112”;
*în caz de agresiune, strigaţi, alertaţi persoanele din jur. Strigătul unei persoane care cere ajutor poate descuraja agresorii;
*nu opuneţi rezistenţă dacă agresorul v-a vizat doar geanta sau portmoneul. Viaţa este mult mai preţioasă decât bunurile dumneavoastră. Încercaţi să reţineţi cât mai multe semnalmente ale agresorului: înălţime, culoarea părului, îmbrăcămintea etc.;
*în cazul în care aţi fost victimia unei tâlhării, înştiinţaţi instituţiile bancare şi firmele de telefonie mobilă dacă vi s-a luat cardul de credit sau telefonul mobil; înştiinţaţi instituţiile în drept pentru documentele sustrase.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.