Cele 6 filme proiectate pe ecranul gonflabil din Parcul Rozelor

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 09.07.2015 11:34 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

La Teatrul de Vara din Parcul Rozelor va sosi cel mai mare festival itinerant de film, in perioada 14 - 19 iulie.
De marti pana duminica, de la ora 21.30, vor fi proiectate 6 filme de autor, utilizand cel mai performant echipament de proiectie in aer liber din Romania, un ecran gonflabil de 120 mp si singurul proiector digital mobil din tara, de 17.000 lumeni, care permit urmarirea filmelor la o calitate inalta, intalnita in marile cinematografe ale lumii.
Intrarea este libera.

Iata cele 6 filme din selectia oficiala a Caravanei Metropolis:

Marti, 14 iulie, ora 21:30
1.    FORCE MAJEURE/ TURIST, r. Ruben Ostlund - Un certain regard Jury Prize la Cannes 2014, nominalizat la European Film Awards pentru cel mai bun film si cel mai bun regizor: Un tata care-si petrece vacanta intr-o statiune din Alpi isi abandoneaza sotia si cei doi copii in fata unei avalanse care se dovedeste ulterior a fi una controlata. Gestul sau de lasitate ii va schimba insa pentru totdeauna relatia cu familia.

Miercuri, 15 iulie, ora 21:30
2.    STOCKHOLM, r. Rodrigo Sorogoyen, film laureat al premiului Goya pentru Cel mai bun actor. O intalnire aparent banala, intre un baiat si o fata. El ii marturiseste ca s-a indragostit la prima vedere, ea nu-l crede. Pe parcursul plimbarii lor nocturne prin Madrid, fiecare isi dezvaluie treptat dorintele, secretele, dar si cateva minciuni nevinovate. Curand, insa, vor reveni cu picioarele pe pamant, in realitatea dura a luptelor pentru control si a jocurilor psihologice.

Joi, 16 iulie, ora 21:30
3.    DOMNISOARA JULIE/ MISS JULIE, filmul de debut in regie al actritei Liv Ullmann, avandu-i ca protagonisti pe Colin Farrell si Jessica Chastain. In cursul unei nopti de vara din orasul Fermanagh, Irlanda de Nord, rebela fiica a unui aristocrat anglo-irlandez il provoaca pe valetul tatalui ei sa o seduca.

Vineri, 17 iulie, ora 21:30
4.    POVESTI SALBATICE/ RELATOS SALVAJES, r. Damian Szifron, nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film strain in 2015. Regizorul si scenaristul Damián Szifron nu a facut un singur film, ci sase lipite sub un singur titlu si trimise intr-o lume care s-ar putea sa nu fie pregatita pentru ele”, scrie revista americana „Rolling Stone”. Filmul lui Damián Szifrón este co-produs de Pedro Almodóvar si a facut senzatie la Cannes 2014.

Sambata, 18 iulie, ora 21:30
5.    O DUMINICA FRUMOASA/ UN BEAU DIMANCHE, r. Nicole Garcia. Invatator intr-o scoala din sudul Frantei, Baptiste e un solitar. N-a ramas niciodata mai mult de un trimestru in postul sau, pentru ca iubeste libertatea. Intr-o zi e nevoit sa-l duca pe Mathias, unul dintre elevii sai, acasa, si astfel ajunge s-o cunoasca pe mama baiatului, Sandra, o tanara femeie nonconformista care lucreaza intr-un restaurant de pe plaja..

Duminica, 19 iulie, ora 21:30
6.    ORASELUL ALANDALA/ FIDDLESTICKS, r. Veit Helmer – o comedie pentru intreaga familie, dublata in limba romana, pentru spectatorii de-o schioapa, laureata a Premiului Publicului la Zurich Film Festival, in competitie la Cinekid ICFF. Copiii si bunicii reusesc sa transforme un orasel din Europa intr-un loc al inventiilor si al recordurilor. Masina de gunoi devine fabrica de biciclete, o macara devine rollercoaster si totul pare posibil atunci cand imaginatia nu mai are limite.

Caravana Metropolis – Cinema in aer liber este cel mai mare cinematograf in aer liber din Romania, cu peste 200 000 de spectatori in cele trei editii de pana acum.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.