Cele mai semnificative spectacole pe texte romanesti la Festivalul Dramaturgiei Romanesti de la TIMISOARA

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 05.04.2018 06:12 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Intre 5 şi 13 mai, Teatrul Naţional din Timişoara organizeaza o noua ediţie a Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Romaneşti, cu sprijinul Primariei şi al Consiliului Local al Municipiului Timişoara.
Ediţia a XXIII-a a celui mai important festival dedicat dramaturgiei şi teatrului romanesc in context european se afla, anul acesta, sub semnul schimbarii: Involuţie – Revoluţie – Evoluţie, cuvinte care marcheaza felul in care societatea şi, implicit, teatrul, modeleaza realitatea şi construiesc viitorul.
Ca in fiecare an, Secţiunea FDR propune o panorama a spectacolului pe text de teatru romanesc.  
Este o provocare necesara adresata tuturor creatorilor de teatru, o inventariere relevanta a celor mai semnificative spectacole pe texte romaneşti (inclusiv scenarii pentru teatru) realizate in ultimul an.
Selecţionerul Oana Borş a inventariat numeroasele propuneri primite din partea teatrelor şi companiilor care au participat la selecţie.  
Titlurile pe care le-a reţinut pentru Secţiunea FDR a FEST-FDR2018 reflecta atat interesul din ce in ce mai crescut al teatrelor şi al publicului pentru noua dramaturgie romaneasca, cat şi – extrem de important – consolidarea generaţiei anilor 2000 a dramaturgilor romani – Mihaela Michailov, Peca Ştefan, Csaba Székely etc., precum şi apariţia uneia noi –Alex Tocilescu,  George Ştefan, Alexandru Popa etc.

Selecţia modulului FDR reuneşte urmatoarele titluri:
1.    Anul disparut. 200/7 de Peca Ştefan, regia Ana Margineanu (Teatrul Mic, Bucureşti)
2.    Familia fara zahar de Mihaela Michailov, regia Radu Apostol (Teatrul Mic, Bucureşti, in coproducţie cu Centrul de Teatrul Educaţional Replika)
3.    10 de Csaba Székely, regia Radu Alexandru Nica (Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Sibiu)
4.    Numitorul comun de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu (Teatrul de Comedie, Bucureşti)
5.    Bun de export de Alex Tocilescu, regia Catinca Draganescu (POINT)
6.    Bucurie şi fericire de Csaba Székely, regia Ándi Gherghe (Teatru 3G, Targu Mureş)
7.    Poveste din Transilvania / Erdélyi Mese de George Ştefan, regia Ándi Gherghe (Centrul Multimedia Studio Act, Oradea)
8.    Cea mai calduroasa zi din lume, un spectacol de  Bogdan Theodor Olteanu (Teatrul Apollo 111, Bucureşti)
9.    Povestea pasarii fara cuib  de Ada Lupu, regia Iris Spiridon (Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Iaşi)
10.    Inaintea erei noastre, concept Daniel Chirila (Teatrul LUNI & Frilensar)
11.    Shakespeare pentru Ana, un spectacol de Luminiţa Ţicu (Centrul de Arte Coliseum, Chişinau)

Secţiunea FEST, cu componenta sa Outdoor (spectacole in aer liber), reuneşte o serie de spectacole romaneşti şi internaţionale de mare impact, in formule artistice inovatoare, racordand festivalul la dinamica teatrala internaţionala şi, prin spectacolele in aer liber, oferind valenţe artistice unor spaţii publice din Timişoara.

Modulul FEST al FEST-FDR2018 este unul extrem de provocator, abordand diversitatea teatrala in toate formele ei.

Astfel, Teatrul Naţional aduce pentru prima data in Timişoara un spectacol al unuia dintre cele mai recunoscute teatre din Europa, celebrul Schaubühne din Berlin, dar şi un spectacol semnat de un mare nume al regiei europene contemporane, Luk Perceval şi, nu in ultimul rand, unul dintre marile texte ale dramaturgiei universale: Regele moare de Eugène Ionesco.

Selecţia modulului FEST reuneşte urmatoarele spectacole:
1.    Empire, text şi regie Milo Rau (Schaubühne Berlin, IIPM – International Institute of Political Murder şi Zürcher Theater Spektakel )
2.    The grapes of wrath / Strugurii maniei de John Steinbeck, regia Luk Perceval (NT Gent, Belgia)
3.    Regele moare de Eugène Ionesco, regia Andreea şi Andrei Grosu (Teatrul Naţional Bucureşti)
4.    Stage dogs, text de Florin Piersic jr.,  inspirat de „A life in the theatre” de David Mamet, regia Florin Piersic jr. (Teatrul ACT, Bucureşti)
5.    Wanted (eVenti Verticali, Italia)
6.    Strigatele Parisului, scenariul şi regia Mihai Malaimare (Teatrul Masca Bucureşti)
7.    Reflection (Lightwave Theatre Company)
8.    Concert Subcarpaţi

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.