Cercetatori europeni se intalnesc la statia de epurare

Scris de | Publicat in 04.12.2012 15:15 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Aquatim va găzdui o întâlnire de lucru a echipei internaţionale de cercetători implicate în derularea proiectului european LOCAW - Emisii reduse de carbon la locul de muncă. 

Echipa de proiect va petrece una din zilele întâlnirii lor anuale la Timişoara.
Programul începe la ora 10, joi, 5 decembrie, la Staţia de epurare (str. Păstorilor nr. 1), unde managementul Aquatim va prezenta strategia de dezvoltare a societăţii şi investiţiile cu impact asupra mediului, iar echipa LOCAW va face o trecere în revistă a activităţilor şi rezultatelor din cadrul proiectului.
Proiectul LOCAW studiază comportamentul tipic al salariaţilor organizaţiilor mari din sectorul public sau privat, cu scopul de a înţelege factorii individuali şi organizaţionali care pot determina un stil de viaţă ecologic. Studiul este făcut de o echipă de specialişti din domeniile psihologie, sociologie, geografie, economic şi IT, în şase ţări europene: Spania, Italia, Olanda, Suedia, Marea Britanie şi România. Mai multe detalii se pot găsi accesând pagina web http://www.locaw-fp7.com/.
Aquatim este partener LOCAW de la începutul anului 2011, pentru o perioadă de trei ani. Prin acest parteneriat, Aquatim susţine dezvoltarea cercetării româneşti şi internaţionale în domeniul protecţiei mediului.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.