Cine au fost SPECIALISTII PSD care au validat LOGO-ul BUCURESTIULUI realizat de un necunoscut din TIMISOARA?....

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 05.05.2017 15:44 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

In urma semnalelor publice privind asemanarea foarte mare dintre logo-ul declarat caştigator al concursului organizat de Primaria Capitalei şi unul dintre logo-urile oraşului Taipei, organizatorii au luat decizia descalificarii lucrarii prezentate de timişoreanul Narcis Teodor Lupou, de 32 de ani.

In urma descalificarii lucrarii declarate iniţial caştigatoare, juriul concursului organizat de Primaria Capitalei pentru realizarea unui logo reprezentativ al municipiului Bucureşti a desemnat un nou invingator in persoana lui Alexandru Mihai Nenciu, a carui propunere de logo era urmatoarea clasata in funcţie de punctaj.

In prezentarea materialului propus spre jurizare, Alexandru Mihai Nenciu susţine ca a pornit de la ideea de a crea un logo care sa condenseze, grafic şi vizual, un cumul de valori reprezentative pentru bucureşteni – istorice, culturale, sportive şi economice. „Logo-ul creat de mine incearca sa spuna o poveste, sa reconstituie etapele unei istorii, prin reprezentarea simplificata a patru edificii-simbol ale Bucureştiului: Arcul de Triumf, Palatul CEC, Ateneul Roman şi Arena Naţionala. Logo-ul nu este altceva decat un vector de transmitere a identitaţii colective”, a adaugat autorul.

Pentru a se evita situaţii de genul celei intalnite la primul logo declarat caştigator, organizatorii concursului au decis, de comun acord cu membrii juriului, ca inmanarea propriu-zisa a premiului şi semnarea contractului de cesiune a drepturilor de autor sa aiba loc in termen de 7 (şapte) zile de la comunicarea publica a deciziei. Caştigatorul va fi validat doar daca in acest interval, in care lucrarea va fi expusa public pe site-ul Primariei Municipiului Bucureşti şi pe pagina de Facebook, nu apar sesizari pertinente privind un eventual plagiat sau similitudine cu un alt logo existent.

Dintr-un total de 230 de inscrieri au fost validate 204, care au fost punctate de juriu in funcţie de 5 criterii: relevanţa pentru tema concursului; design atractiv; originalitate (imbinarea elementelor care imbina tradiţia istorica a Bucureştiului cu tendinţele actuale); funcţionalitate (vizibilitate si lizibilitate, sa fie uşor recognoscibil, sa poata fi imprimat şi pe suprafeţe mici fara sa se piarda detalii esenţiale); adaptabilitate (sa permita declinarea ulterioara a unor branduri sectoriale). In perioada imediat urmatoare vor fi facute publice toate lucrarile care s-au incadrat cu succes, fie şi parţial, in tema concursului.

Alaturi de primarul general, din juriu au facut parte: prof. Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Romane, secţia de Arte, Arhitectura si Audiovizual; Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucureşti; Anca Boeriu, lector la departamentul Grafica al UNARTE; Dr. Vladimir Nicula, lector la Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu; Ioana Ciocan, Vicepreşedinte Uniunea Artiştilor Plastici; Dochiţa Zenoveiov, brand innovator, „INOVEO”; Bogdan Naumovici, managing partner „23 Communication Ideas”; Corina Vinţan, managing partner „Links Associates”; Mirel Palada, sociolog.

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.