Cinematograful gol al lui Daniel Cristea-Enache

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 15.03.2012 11:11 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Lansarea volumului Cinematograful gol (Polirom, 2011) de DANIEL CRISTEA ENACHE va avea loc sâmbătă, 17 martie, începând cu ora 15.00, în cadrul Salonului de Carte BOOKFEST Timişoara, la Centrul Regional de Afaceri Timiş (B-dul Eroilor de la Tisa nr. 22). 

 

Cunoscutul critic literar Daniel Cristea-Enache va fi prezent în spatiul de lansări al Salonului de carte, alături de invitaţii săi, Alina Radu, Marcel Tolcea şi Tudor Creţu.

Daniel Cristea-Enache (n. 19 februarie 1974, Bucureşti) este critic literar român contemporan, conferenţiar universitar la Catedra de Istoria Literaturii Române a Universităţii din Bucureşti şi fiul adoptiv al criticului Valeriu Cristea, spune Wikipedia.
A absolvit în 1996 Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, ca şef de promoţie. În 1997 a absolvit Masteratul de Literatură Modernă şi Contemporană la Facultatea de Litere din Bucureşti. Din 2005 devine doctor în Filologie (summa cum laude) al acestei universităţi, cu o teza despre Ion D. Sîrbu.
A fost corector la Contemporanul–Ideea europeană (1994-1996), apoi redactor la Caiete critice (1996-1999), asistent de cercetare la Institutul de Istorie şi Teorie Literară G. Călinescu (1997-2002), asistent la Catedra de Literatură română a Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti (din 2000), secretar general de redacţie la Editura Fundaţiei Culturale Române (din 1999), ulterior director la Editura Institutului Cultural Român şi redactor asociat la Adevărul literar şi artistic (2003-2005), director de imagine la Grupul Editorial Corint (2005-2007).
În prezent, este conferenţiar universitar, consilier editorial la Editura Polirom şi cronicar literar la revista Observator cultural.
A ţinut săptămânal cronica literară în Adevărul literar şi artistic (1997-2005), apoi în România literară (2005-2009).
Colaborări (cu cronici, studii, eseuri, interviuri, texte publicistice) la Ziarul de duminică, Cultura, Suplimentul de cultură, Idei în dialog, Bucureştiul cultural, 22, Ramuri, Caiete critice, în ziarele Evenimentul zilei, Gândul educaţional, Adevărul, precum şi pe portalul LiterNet. Are o rubrică la Radio România Cultural. Moderator al emisiunii Literatura de azi la TVR Cultural.
A contribuit la realizarea unor dicţionare de specialitate precum Dicţionarul esenţial al scriitorilor români şi Dicţionarul scriitorilor români, IV (coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu; 2001, 2002), Literatura română. Dicţionar de opere (coordonator: Mircea Anghelescu; 2003), Dicţionarul general al literaturii române (coordonator: Eugen Simion; 2004-2006).
A fost coordonator al colecţiei Scriitori români la Editura Corint. Este coordonator al colecţiei Opere la Editura Polirom.
Volume publicate: Concert de deschidere, prefaţă de C. Stănescu, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001 (ediţia a II-a, format electronic, prefaţă de Andrei Terian, Editura LiterNet, 2004); Ileana Mălăncioiu, Recursul la memorie. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache, Editura Polirom, 2003; Sertarul Scriitorului Român (Dialoguri pe hârtie), Editura Polirom, 2005; Bucureşti Far West (Secvenţe de literatură română), Editura Albatros, 2005; Un om din Est (Studiu monografic), prefaţă de Dumitru Micu, Editura Curtea Veche, 2006; Convorbiri cu Octavian Paler, Editura Corint, 2007; Timpuri noi (Secvenţe de literatură română), Editura Cartea Românească, 2009; Lyrica magna (Eseu despre poezia lui Nichita Stănescu), Editura Curtea Veche, 2010.
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.