CIRC!... TIMISOARA se va transforma in iulie 2018 in CAPITALA EUROPEANA a... CIRCULUI!...

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 12.11.2017 10:52 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

CIRCUS CIRKÖR vine pentru prima data in Romania, dupa un succes imens inregistrat in Europa. Peste 2 milioane de oameni au asistat pana acum la spectacolele CIRCUS CIRKÖR, iar peste 400.000 de copii şi tineri au facut, cu ajutorul lor, primii paşi in arta circului contemporan, prin atelierele organizate de compania artistica scandinava.

Artiştii CIRCUS CIRKÖR vor ajunge la Timişoara cu spectacolul “LIMITS”, in 22 noiembrie avand programate doua reprezentaţii gratuite pentru elevi şi studenţi, iar in 23, 24 şi 25 noiembrie vor susţine trei spectacole publice pe baza de bilet, incepand cu ora 20.00.
Spectacolele vor avea loc la Sala Sporturilor “Constantin Jude“ (Olimpia) - aleea F.C. Ripensia, nr.7, Timisoara.

Spectacolul “LIMITS“ este conceput şi regizat de care Tilde Björfors, fondatorul şi directorul artistic al CIRKUS CIRKÖR.
Cu o vasta experienţa artistica, aceasta a pus in scena şi alte spectacole de succes internaţional ca Borders, Knitting Peace, Wear it like a crown sau Inside out.

Presa internaţionala a descris in nenumarate randuri spectacolul “LIMITS” ca fiind ”o forma de arta infinita precum cerul, ce simbolizeaza ”echilibrul dintre viata si moartea cu care se lupta”, dar şi ca “o exceptionala poezie de circ, pe o tema de maxim interes: migratia."

“Ne propunem sa atragem şi sa angajam publicul local şi regional in viaţa culturala a oraşului Timişoara, prin variate forme de expresie ale culturii şi artei. Prezenţa CIRCUS CIRKÖR este doar prima dintr-o serie de asemenea spectacole planificate in acest sens, prin care dorim sa utilizam circul contemporan ca pe o metoda de educatie non-formala, bazata pe pedagogie creativ-activa“, spune Simona Neumann, director executiv Asociaţia Timişoara 2021 -Capitala Europeana a Culturii.

Tinerii care vor fi invitati de Timisoara 2021 la spectacolele “LIMITS” din 22 noiembrie, vor avea oportunitatea de a experimenta cateva dintre elementele demonstrate de artisti.
Pe parcursul saptamanii, vor avea loc ateliere de lucru pentru elevii de la scolile selectate in program, urmand ca in 25 noiembrie acestea sa fie deschise publicului larg.
Artiştii de la Cirkus Cirkör, cu o vasta experienta in initierea tinerilor in ceea ce inseamna arta circului contemporan, impreuna cu profesorii Scolii de Circ din Timisoara vor coordona atelierele de lucru.

Seria de activitaţi desfaşurate in perioada urmatoare in Timişoara sub conceptul creativ CIRC! va culmina in luna iulie 2018, cu primul festival de circ contemporan, unde timisorenii, turistii şi invitaţii vor impartasi o sarbatoare estivala a artelor circului, in parcuri, pe strazi si locuri mai putin cunoscute ale orasului.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.