Ciuhandu renunta si la mandatul de consilier local

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 13.06.2012 16:42 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Gheorghe Ciuhandu: „Rezultatele se cunosc acum. Am venit să îmi asum răspunderea pentru cele întâmplate şi să expun, foarte pe scurt, cum vedem noi aceste rezultate, ce a fost în campanie şi ce urmează. E foarte clar că a fost un vot politic şi la nivel de ţară, şi la nivel de judeţ.La Timişoara nu au avut loc dezbateri de probleme, au fost lupte pe materiale publicitare. Dezbateri efective, în care cetăţeanul să vadă un punct de vedere sau o rezolvare de soluţii, nu am văzut. Au fost critici, de multe ori trecând de limita bunului-simţ, la adresa mea şi a administraţiei, deşi se ştia că nu candidez. Cred că pentru cetăţean era mai interesant să ştie ce va fi. Ce a fost până acum, timpul va judeca. Eu cred că timişorenii ar fi avut dreptul la o dezbatere pe nişte teme de interes local, nu la o confruntare de materiale publicitare. 

La nivel de ţară, USL câştiga şi dacă puneau un dulap în mijlocul drumului. Nu o spun la modul peiorativ, dar e clar că au venit multe voturi din start. E o situaţie care a fost creată în primul rând de preşedintele Băsescu şi partidul pe care l-a tutelat şi probabil l-a şi distrus parţial, prin atitudinea autoritară şi modul corupt şi incompetent în care a condus ţara. Când, la 1 decembrie 2009, m-am raliat acelui miting, în Piaţa Operei, am fost făcut comunist. Ştiam că nu va fi bine, dar nu credeam că în asemenea măsură, ca ţara să treacă printr-un calvar de patru ani, societatea românească să fie spulberată. Acum a fost, pe undeva, o reacţie firească la modul în care a fost condusă ţara timp de patru ani. Rezultatul, la fel ca în orice proces activ şi reactiv, e exact pe invers: semeni vânt, culegi furtună. S-a configurat această majoritate, prin USL, care există de un an de zile şi al cărui unic ţel e debarcarea lui Băsescu. Cred că tot ce se clădeşte pe ură nu e un lucru de perspectivă. M-aş bucura ca promisiunile care s-au făcut să fie şi materializate: să scăpăm de politizare, să scăpăm de incompetenţii din administraţie, numai să nu fie înlocuiţi cu alţi incompetenţi. USL trebuie să ducă la îndeplinire aceste promisiuni, căci scorul cu care au câştigat îi obligă.
Din punct de vedere al PNŢCD, realitatea tristă e că suntem frământaţi de conflicte interne. Am avut trei alternative aici, în Timiş. Să mergem cu PD, ceea ce noi personal am refuzat din start. Să mergem cu USL, aceasta fiind o poveste tristă, care ne-ar fi făcut să intrăm ca anexe pe liste electorale şi să ne vindem identitatea, iar noi nu am putut face acest lucru, deşi am avut discuţii avansate chiar cu şefii supremi ai USL. A mai exitat varianta de a a merge pe calea noastră. Uniunea cu germanii am făcut-o ca o succesiune la Alianţa pentru Timiş de acum patru ani. Eu cred că am avut o campanie electorală corectă şi cinstită, care a mers pe proiecte şi pe nişte obiective foarte clare şi realizări concrete ce nu pot fi contestate. Dar fiind un vot sentimental şi politizat, rezultatele sunt cele care sunt.
Cred că dl. Orza şi dl. Cârceie şi-au făcut o campanie bună. S-ar putea reproşa că puteam face un efort mai mare, nu financiar, că nu aveam de unde. Dar aceste discuţii o să le avem în partid. În concluzie, în plan judeţean sunt nişte realităţi pe care le acceptăm ca atare. Doresc ca în cel mai scurt timp acest transfer de putere să se producă. Eu personal nu am ce să îmi reproşez. Dar sper că această atitudine de suficienţă şi chiar aroganţă, pe care o văd în ultimele zile la câştigător, să fie o chestiune provizorie şi să fie înlocuită de o atitudine responsabilă. Căci s-au promis multe şi obligaţia populaţiei şi a celor din opoziţie ar trebui să fie să urmărească dacă promisiunile vor fi transpuse în practică.
În ce mă priveşte, nu voi depune jurământul pentru Consiliul Local. Îmi voi transfera mandatul următorului de pe listă, Flavius Boncea. În al doilea rând, o să avem o dezbatere în partid. Rezultatele acestui eşec mi le însuşesc în totalitate. Atât am putut. Susţin în continuare acest partid, căci eu cred că din punct de vedere doctrinar şi ca mod de existenţă am fost corecţi şi principiali şi eu cred că putem avea un viitor, chiar dacă unora li se pare rizibil. Am trecut prin perioade mai grele, am fost interzişi zeci de ani. Ne-am refăcut cum am putut. Acum am scăpat de cei infiltraţi în interior. Cred că o să avem o conferinţă judeţeană, care să aleagă o nouă conducere. Dar rămân în partid şi ajut cum pot.
Am să cer chiar prefectului, în cuvântul de bun-rămas, să se facă o anchetă la Primăria Timişoara, să vadă mafiile şi dictatura şi gaşca ţărănistă ce şi cum am făcut. Chit că am fost anchetat aproape an de an de diverse instituţii ale statului, şi pe vremea PDSR, şi a Alianţei DA şi a concubinajului PSD-PDL. Acum, pe vremea USL, să se verifice din nou şi sunt dispus să răspund dacă am făcut ceva. Dar să fie o verificare cinstită. O să am o discuţie şi cu oamenii din Primărie, să îmi iau rămas-bun de la ei. Au fost tot felul de mizerii pe care le-au spus unii în campanie. Pe o parte dintre ei i-am identificat, dar nu am să mă leg de ei, pentru că nici măcar nu sunt caractere. La fel, îi ştiu şi pe alţii pe care i-au susţinut şi au colportat tot felul de mizerii la adresa mea, a familiei mele, a colaboratorilor, a partidului.
Eu plec cu inima împăcată şi de abia aştept să părăsesc această cloacă politică şi să îi las pe cei care au stomac şi putere să continue. Sper doar să continue în folosul Timişoarei.”

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.