Clusterizati-va transfrontalier

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 11.04.2012 12:54 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - CCIA Timiş şi CCI a Judeţului Csongrad organizează în data de 19 aprilie 2012, în Sala Europa a Centrului Regional de Afaceri (B-dul Eroilor de la Tisa nr. 22), conferinţa finală cu tema "Clustere fără frontiere - urmărirea posibilităţilor de clusterizare a IMM-urilordin regiunea transfrontalieră Ungaria-România".

Agenda evenimentului cuprinde: Prezentarea rezultatelor studiului preliminar şi a raportului realizat de către CCIA Timiş privind oportunitatea clusterelor transfrontaliere; Dezvoltarea clusterelor – tendinţe, paşi de urmat; Finanţarea clusterelor; Abordarea Maslow pentru identificarea strategică a produselor inovative – vectori pentru clusterizare inteligentă; Exemple de bune practici în ceea ce priveşte cooperarea transfrontalieră în domeniul clusterelor.
La conferinţă vor participa, alături de partenerii de proiect, 15 firme din judeţul Csongrad, reprezentanţi de IMM-uri, specialişti şi persoane interesate de oportunităţile de clusterizare din regiunea transfrontalieră România-Ungaria. Participarea la cele două acţiuni este gratuită.
Informatii suplimentare la tel. 0374160904/1, 0374-160.951, e-mail: emoke.unger@gmail.com, Emoke Kiss - manager proiecte DRE.

 

În cadrul aceluiaşi proiect, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, partener, alături de Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Csongrad, al Proiectului "Clustere fără frontiere - urmărirea posibilităţilor de clusterizare a IMM-urilor din regiunea transfrontalieră Ungaria-România", finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – Romania 2007-2013, organizează în perioada 11-12 aprilie 2012, la Szeged, seminarul cu tema Identificarea posibilităţilor de înfiinţare a clusterelor transfrontaliere şi a posibilităţilor de scriere de proiecte comune în domeniul industriei alimentare şi a energiei regenerabile.

Programul evenimentului conţine: Prezentarea Directivelor Uniunii Europene referitoare la cooperarea de tip cluster; Surse de finanţare ale clusterelor din Ungaria; Proiecte transfrontaliere dedicate clusterelor; Prezentarea firmelor şi analiza posibilităţii de a scrie proiecte comune; Identificarea de proiecte comune.
Seminarul se adresează în special IMM-lor şi experţilor din domeniul industriei alimentare şi a energiei regenerabile interesate de oportunităţile de clusterizare din regiunea transfrontalieră şi va fi susţinut de specialişti ai Universităţii de Ştiinţe din Szeged.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.