Complexul Studentesc luat la lupa

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 20.11.2012 10:56 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Inspecţie Comercială au demarat de la începutul acestei săptămâni controale atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, la comercianţii care desfăşoară activităţi în Campusul Universitar,ca urmare a numeroaselor sesizări venite din partea celor care locuiesc în zonă. 

În cursul zilei de luni, trei societăţi comerciale au fost sancţionate cu 1000 lei pentru comerţ ambulant fără autorizaţie în faţa punctului de lucru, lipsă denumire şi elemente de identificare a comerciantului.
În urma verificărilor efectuate pe timp de noapte, două societăţi de alimentaţie publică, mai exact fast-food-uri, au fost depistate având activitatea în desfăşurare, deşi conform HCL 6/2007 acestea trebuia să fie închise după ora 24.
În acest sens, reprezentanţii acestora au fost somaţi să se prezinte pentru încheierea proceselor verbale de contravenţie, riscând sancţiuni între 400 şi 4000 lei. Pe de altă parte, tot în cursul zilei de ieri poliţiştii locali au depistat în Complexul Studenţesc cinci cerşetori care au fost preluaţi pentru introducerea în baza de date şi au fost de asemenea sancţionaţi pentru apelarea la mila publică conform Legii 61/1991 republicată.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.