Concert folk cu Ovidiu Scridon si Silvan Stancel

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 07.03.2013 17:29 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Echipa StudentFest 2013: PARADOX vă invită la un concert inedit susţinut de Ovidiu Scridon şi Silvan Stâncel, două personalităţi frapante ale muzicii româneşti, care se va desfăşura sâmbătă, 9.03.2013, începând cu ora 15:30, în Manufactura, ulterior acestuia urmand o discuţie liberă între cei doi artişti şi studenţii prezenţi la eveniment, intrarea fiind liberă.
Ovidiu Scridon debutează în cadrul manifestărilor cultural artistice studenţeşti: festivaluri, cenacluri, baluri, tabere etc. În 1996, una din piesele lui este declarată oficial Imnul studenţilor din România. În 1996, face primele înregistrări în studiol B`inişor al lui Valeriu Sterian şi editează albumul „Într-o zi...”, album ce se bucura de un succes neasteptat.
În perioada 1994-1998, este extrem de activ, fiind prezent atât în majoritatea spectacolelor studenţeşti din capitală şi din celelalte centre universitare, cât şi în majoritatea concursurilor şi-a festivalurilor de folk.
De asemenea, artistul însuşi a participat la StudentFest-ul din perioada ’97-’98, în vremea când era student.
Silvan Stâncel se îndrăgosteşte de chitară la vârsta de 17 ani în urma unei tabere unde învaţă primele acorduri.
Apariţiile publice sunt foarte rare până în octombrie 2006, când cantautorul Vali Şerban îi propune să concureze la Festivalul Naţional Concurs de Muzică Folk „Ziua de Mâine” de la Alba Iulia, deşi compoziţiile sale depăşesc cu mult graniţele acestui gen muzical. Treptat, este invitat apoi în ţară la alte festivaluri de gen, dar nu numai, unde compoziţiile sale îi aduc cele mai importante poziţii pe podium.
Scopul principal al acestui pre-eveniment este acela de a stârni interesul publicului pentru ceea ce urmează să se întâmple în luna aprilie, în timpul StudentFest 2013: PARADOX.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.