Consilier local incompatibil la Anina

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 19.12.2013 18:50 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Agenţia Naţionala de Integritate a constatat existenţa conflictului de interese de natura administrativa şi / sau penala in cazul lui CAREBA GAVRILA, consilier local in cadrul Consiliului Local al Oraşului Anina, Jud. Caraş-Severin.

CAREBA GAVRILA, Consilier local in cadrul Consiliului Local al Oraşului Anina, Jud. Caraş-Severin, a incalcat regimul juridic al conflictelor de interese in materie administrativa, intrucat, in perioada exercitarii mandatului 2008 — 2012, a participat la şedinţele ordinare ale C.L. Anina, in care s-au deliberat şi adoptat hotararile privind S.C. Gostrans S.A. Anina, in vederea stabilirii redevenţei şi majorarii tarifelor practicate de societatea in cauza (societate comerciala in cadrul careia acesta deţinea, la data participarii sale la şedinţele consiliului, atat calitatea de acţionar, cat şi funcţia de administrator — preşedinte (manager, director general, preşedinte C.A.).

In perioada 2009 — 2010, persoana evaluata a obţinut de la S.C. Gostrans S.A. venituri salariale in valoare de 87.421 Lei.

Astfel, CAREBA GAVRILA a incalcat dispoziţiile art. 46, alin (1) din Legea nr. 215/2001, potrivit carora 'Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotararilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude pana la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial in problema supusa dezbaterilor consiliului local', dispoziţiile art. 75, lit. b) şi c) din Legea nr. 393/2004, potrivit carora 'Aleşii locali au un interes personal intr-o anumita problema, daca au posibilitatea sa anticipeze ca o decizie a autoritaţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: orice persoana fizica sau juridica cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia; [...] o societate comerciala la care deţin calitatea de asociat unic, funcţia de administrator sau de la care obţin venituri', precum şi dispoziţiile art. 77, alin (1) din Legea nr. 393/2004, potrivit carora '[...] Consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotarari daca au un interes personal in problema supusa dezbaterii'.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.