Control la spălătoria unde a fost agresat Costel Busuioc

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 13.10.2011 10:03 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

 

 


Timişoara - Urmare cazului mediatizat în care solistul Costel Busuioc a fost agresat la Timişoara pentru că a solicitat bonul fiscal la o spălătorie, Garda Financiară s-a autosesizat şi a demarat o acţiune de control la respectivul agent economic.
Neemiterea bonului fiscal pentru operaţiunile comerciale efectuate de către agentul economic constituie contravenţie, potrivit OUG nr.28/ 1999 republicată şi se sancţionează cu amenzi cuprinse între 8.000 şi 40.000 lei şi poate atrage după sine suspendarea activităţii societăţii pentru o perioadă de trei luni.
Totodată, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală aminteşte agenţilor economici că neîndeplinirea obligaţiei de a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum şi neintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative constituie contravenţii sau, după caz, infracţiuni.
De asemenea, potrivit art. 9 din acelaşi act normativ, clienţii trebuie să solicite şi să păstreze bonurile fiscale asupra lor până la părăsirea unităţii de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, în vederea prezentării lor la un eventual control.
Cetăţenii care identifică aspecte legate de încălcarea prevederilor legale în acest domeniu pot adresa o sesizare scrisă pe cale electronică la adresa de mail sesizari.anaf@mfinante.ro sau prin poştă la adresa Agenţia Naţională de Administrare Fiscală str.Apolodor nr.17 sector 5 Bucureşti - 050741, cu respectarea prevederilor OG.nr. 27/ 2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, modificată şi aprobată prin Legea nr.233/ 2002.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.