Criminalii Caldaras din Lugoj, condamnati

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 23.10.2012 11:00 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă şi Poliţia Municipiului Lugoj, au descins la patru locaţii de pe raza municipiului Lugoj,în vederea depistării a două persoane condamnate la închisoare pentru omor calificat.
Cu această ocazie, au fost identificaţi C. Constantin, de 68 de ani, şi M. Alexandru, de 55 de ani, ambii din Lugoj(VIDEO), pe numele cărora Tribunalul Timiş a emis mandate de executare a pedepsei la 20, respectiv 15 ani de închisoare.
În fapt, suspecţii au pătruns, în luna august 2003, în locuinţa lui M. Adam, din Lugoj, aplicându-i mai multe lovituri, în urma cărora persoana vătămată a decedat.
În cursul zilei de ieri, Tribunalul Timiş l-a condamnat pe M. Alexandru la 15 ani de închisoare pentru tentativă la omor calificat, violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe, iar pe C. Constantin la 20 de ani de închisoare pentru omor calificat, violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe.
În baza mandatelor de executare a pedepselor, cei doi au fost introduşi în Arestul I.P.J. Timiş, urmând a fi transferaţi în penitenciar pentru executarea pedepsei.
***
Un scandal de proportii a izbucnit in 5 august intre membrii a doua clanuri tiganesti din Lugoj, in urma caruia Adam Micu, de 34 de ani, din Lugoj, si-a pierdut viata, iar fratele sau, Zlatu, a fost grav ranit.
Motivul macelului a fost, se spunea la momentul respectiv, o taxa de protectie de 25.000 de euro ceruta de clanul Caldaras familiei Micu.
S-a stabilit insa ca neintelegerile dintre cele doua familii incepusera in 1992.
Adam Micu se afla atunci in Italia si i-a promis unui vechi prieten din copilarie, Caldaras Traian, ca-l ajuta sa obtina o viza de sedere in acest stat in schimbul a 5.000 de marci. Nu si-a tinut promisiunea si nici banii nu i-a dat inapoi.
Abia in 2003, Adam Micu a returnat o parte din bani.
Clanul Caldaras a mai cet insa si despagubiri.
La inceputul lui august 2003, Adam Micu s-a intors din Italia si petrecea cu familia sa.
Clanul Caldaras i-a cerut banii si asa s-a iscat scandalul in 5 august. Seara, mai multi membri ai clanului Caldaras au dat navala, inarmati, in curtea de pe strada Marasesti unde locuia familia Micu: Caldaras Ila, de 31 de ani, Caldaras Constantin, de 59 de ani, Caldaras Traian, de 39 de ani, Caldaras Ion, de 43 de ani, Caldaras Cornelia, de 55 de ani, si Milosiu Alexandru, de 46 de ani.
S-au napustit prima data asupra lui Micu Zlatu, pe care l-au doborat la pamant, dupa care l-au lovit, pana a cazut inconstient, si pe Adam Micu.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.