Cum a facut PDL bani la Aeroportul din Timisoara?...

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 22.12.2015 16:53 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpaţilor SAMARTINEAN CORNEL MIRCEA, in prezent deputat in Parlamentul Romaniei, la data faptelor director al Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” Timişoara (A.I.T.), in sarcina caruia s-au reţinut infracţiunile concurente de de abuz in serviciu, in forma continuata (doua acte materiale) şi conflict de interese, MEZIN MARIUS FLORIN, director comercial al Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” Timişoara (A.I.T.), la data faptelor, in sarcina caruia s-au reţinut infracţiunile concurente de abuz in serviciu in forma continuata (doua acte materiale), participaţie improprie la fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma continuata (zece acte materiale), BLAGA LUCIAN, administrator al unei societaţi comerciale, in sarcina caruia s-a reţinut infracţiunea de marturie mincinoasa.

In cursul anului 2010, funcţionari din cadrul Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” Timişoara (A.I.T.), in exercitarea atribuţiilor de serviciu, au luat decizia şi au acţionat concordant pentru obţinerea de foloase necuvenite, de catre o societate comerciala, consecutiv prejudicierii bugetului unitaţii in interesul careia erau obligaţi sa acţioneze.
Astfel, inculpaţii Samartinean Cornel Mircea şi Mezin Marius Florin au participat la luarea deciziei şi apoi au aprobat toate fazele unei proceduri frauduloase de selectare a unui agent economic care sa inchirieze spaţii aflate in incinta aeroportului.
Societatea comerciala favorizata era controlata, in fapt, de catre suspecţii Popoviciu Alin Augustin Florin şi Ostaficiuc Constantin, persoane cu care inculpatul Samartinean Cornel Mircea s-a aflat in raporturi comerciale, fiind chiar asociat in cadrul unei alte firme cu primul dintre cei doi suspecţi.
Concret, suspecţii Popoviciu Alin Augustin Florin şi Ostaficiuc Constantin, in scopul obţinerii de beneficii materiale in cuantum de aproximativ 4.000 euro/luna, l-au determinat pe fostul director al A.I.T. sa declanşeze procedura de inchiriere a spaţiilor comerciale din incinta aeroportului.
Aceasta procedura viza impunerea, pentru foştii chiriaşi, a unor condiţii care sa-i determine sa renunţe la inchirierea viitoare a acelor spaţii şi astfel, inclusiv prin vicierea procedurii de organizare a licitaţiei, spaţiile comerciale urmau sa fie preluate de firma controlata prin interpuşi de catre cei doi suspecţi.
De asemenea, aceasta societate comerciala urma sa plateasca o chirie mult diminuata faţa de foştii chiriaşi şi faţa de plafonul minim stabilit de Consiliul de Administraţie al A.I.T.
In acest sens, inculpatul Mezin Marius Florin, fiind desemnat preşedinte al celor doua comisii de organizare a licitaţiilor pentru inchirierea spaţiilor comerciale din incinta aeroportului, a conceput şi a dispus ca un alt funcţionar ce nu cunoştea adevarata stare de fapt, sa redacteze acte care reflectau in mod nereal respectarea procedurilor legale.
Scopul urmarit de acesta a fost ca, in eventualitatea unui control ulterior, sa nu se mai poata constata ca licitaţiile din datele de 27.10.2010 şi 03.11.2010 au fost denaturate, in sensul asigurarii adjudecarii contractelor de inchiriere de catre firma controlata de suspecţii Popoviciu Alin Augustin Florin şi Ostaficiuc Constantin.
Cu ocazia audierilor, inculpatul Blaga Lucian a facut afirmaţii mincinoase in legatura cu imprejurarile in care a transmis oferte de participare la licitaţia de inchiriere a spaţiilor, acesta ascunzand motivul real al simulacrului de ofertare facut, respectiv crearea aparenţelor unei proceduri deschise, transparente şi competitive.
In realitate, a fost favorizata firma controlata de suspecţii Popoviciu Alin Augustin Florin şi Ostaficiuc Constantin.
Prin activitaţile infracţionale derulate de catre aceşti funcţionari, cu concursul direct al persoanelor ce controlau in fapt societatea comerciala ce a fost declarata abuziv drept caştigatoare a licitaţiei trucate, s-a produs Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” Timişoara un prejudiciu in cuantum de 239.570,3 lei.

Faţa de suspecţii Popoviciu Alin Augustin Florin şi Ostaficiuc Constantin procurorii anticorupţie au dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetarilor, iar faţa de suspectul Penescu Tiberiu George au dispus clasarea.
In cauza, a fost dispusa masura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparţine inculpatului Samartinean Cornel Mircea.
Dosarul a fost trimis spre judecare Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine masurile asiguratorii dispuse in cauza.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.