Cum va fi vremea in decembrie?

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 27.11.2012 20:27 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - În primele zile ale intervalului 27 – 9 decembrie, în Banat vremea se va încălzi, astfel încât valorile termice maxime vor urca, în medie, până la 16...18 grade.
Începând cu data de 30 noiembrie temperaturile vor scădea uşor şi treptat, ajungând în medie până în jur de 4 grade, în intervalul 5-9 decembrie.
Temperaturile minime se vor menţine pozitive până în jurul datei de 4 decembrie, după care vor scădea la valori medii, uşor sub pragul de 0 grade.
Începând din 28 noiembrie şi până la sfârşitul intervalului vor fi ploi în general slabe cantitativ, cu menţiunea că în perioada 5 – 9 decembrie vor fi posibile şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.