Da, Reusim: Cinematograful Studio, de la suspect la halucinant...

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 15.10.2013 18:24 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Deputatul Sorin Grindeanu i-a facut cunoscuta ministrului Culturii, Daniel Barbu, situatia cinematografului „Studio” din Timisoara, ajuns in proprietatea unei persoane fizice ”intr-un mod absolut suspect”.
Deputatul spune ca o persoana particulara a imprumutat RADEF cu 1.000.000 de lei iar, in urma unui proces, regia a gasit solutia prin care, in schimbul imprumutului primit, sa dea cinematograful Studio.
Cinematograf de 560 de metri patrati din centrul Timisoarei, evaluat la 211.000 de euro, plus o diferenta in bani de 13.420 de lei.
Imprumutul  / schimb / cedare este de data recenta, din 2012, iar noul proprietar este locatar intr-un apartament de la etajul 4 al unui bloc de locuinte dintr-un cartier marginas al orasului, pe strada Polona.
Situatia este, spune deputatul, ”halucinanta atata vreme cat vorbim nu doar de un imobil fost cinematograf, ci de o cladire cu o anumita valoare istorica, o cladire de patrimoniu aflata chiar in Piata Victoriei – cunoscuta ca Piata Revolutiei de la 1989”.
Primul cinematograf timisorean a fost infiintat in anul 1908 sub denumirea de Teatrul Imaginilor in Miscare, iar 60 de ani mai tarziu functionau 7 sali printre care si „Studio”, deschisa in jurul anului 1940.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.