Dans in centrul Timisoarei pentru copiii cu imunodeficiente primare

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 09.06.2013 17:17 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Luni, 10 iunie, ora 12,45 în faţa Operei din Timişoara, va avea loc DANSUL SISTEMULUI IMUN, organizat de Centrul Jeffrey Modell al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Louis Ţurcanu” Timişoara, Asociaţia PRO Imunodeficienţe Primare şi Asociaţia Română a Pacienţilor cu Imunodeficienţe Primare.
În România, sunt diagnosticaţi doar 20 % dintre bolnavii cu imunodeficienţe primare, în marea lor majoritate copii.
Acestea sunt boli de o viaţă, în care bolnavul este dependent de tratamente costisitoare şi deci uneori greu accesibile. Dar dacă sunt diagnosticaţi la timp si trataţi corespunzător pot avea o viaţă normală.
Pentru unii dintre aceşti copii, luna se măsoară în administrarea de imunoglobulină şi deci internare în spital.
Pentru alţii ziua se măsoară în administrarea de factor de creştere al granulocitelor.
Iar pentru o bună parte dintre ei cel mai important vis este găsirea unui donator compatibil pentru efectuarea transplantului medular, singura lor şansă la viaţă.
Pentru copiii cu imunodeficienţe primare, dar şi pentru toţi copiii cu boli cronice din ţară şi de pretutindeni, peste 200 de copii de la şcolile timişorene vor dansa în centrul oraşului Timişoara, exprimându-şi astfel compasiunea şi solidaritatea cu ei.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.