Depistati cu ... intentii de braconaj

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 28.05.2012 08:19 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

În data de 27.05.a.c., în jurul orei 22.00, poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, lucrători din cadrul Asociaţiei de vânătoare „Avram Iancu” şi gestionarul fondului de vânătoare nr.14 Pişchia, au desfăşurat o acţiune pe linia braconajului cinegetic.

Cu această ocazie au depistat pe un câmp, situat la aproximativ 2 km lateral dreapta de drumul judeţean, pe ruta Lipova-Timişoara, un autoturism în care se aflau doi bărbaţi, iar în portbagajul autoturismului două arme de vânătoare în huse. Procedând la verificarea identităţii acestora, a rezultat că aceştia se sunt A. D. Romeo, 42 de ani şi R. D. PETRU, de 44 de ani, ambii din Arad.
La verificarea portbagajului s-a constatat că ambele arme fac parte din categoria celor de vânătoare, una fiind cu alice şi cealaltă cu glonţ.
Fiind întrebaţi de provenienţa armelor, A. D. Romeo, a declarat că armele îi aparţin şi le deţine în baza permisului de armă emis de autorităţile arădene. Totodată, au mai fost identificate tot în portbagaj 70 de cartuşe de diferite calibre, o lanternă, un tub în care se afla pulbere pentru cartuşe şi o cartuşieră din piele maro.
Cei doi şi-au motivat prezenţa în acel loc prin faptul că s-au deplasat din localitatea Firiteaz, judeţul Arad, pentru a lua apă de la izvorul de apă minerală de lângă localitatea Pişchia, iar armele sunt purtate în permanenţă în portbagajul autoturismului. Totodată, aceştia au mai precizat că nu deţineau autorizaţie de vânătoare pentru vreun fond de vânătoare de pe raza judeţului Arad sau Timiş şi nu au folosit acele arme.
În autoturism nu a fost identificat vânat şi nici alte bunuri deţinute contrar prevederilor legale.
Efectuând verificări, a rezultat că A. D. Romeo este deţinător de armă letală de vânătoare, dar colegul său R. D. Petru, nu este deţinător de arme de nicio categorie.
În cauză urmează a fi efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.