Detinutii din Arad i-au multumit lui Dumnezeu

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 07.12.2012 15:59 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Arad - În ziua de 6 decembrie a anului 2002 a fost târnosită biserica închinată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din Penitenciarul Arad de către Înalt Preasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. 

Arhitectura bisericii, a cărei construcţie a durat 2 ani, este realizată în stil bizantin, pictura interioară a fost realizată de părintele Anton Laurenţiu în tehnică frescă respectând erminia picturii Bisericii Ortodoxe, iar iconostasul şi mobilierul din lemn de stejar, având ornamente florale şi motive biblice, a fost realizat de către o persoană privată de libertate al penitenciarului.
De Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, a anului 2012, a sosit momentul pentru a mulţumi lui Dumnezeu pentru darurile sale şi a marca împlinirea a 10 ani de la sfinţirea bisericii prin celebrarea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii de către preotul capelan Ciprian – Vasile Cucu.
Au participat la Sfânta Liturghie circa 50 de persoane private de libertate, care s-au rugat pentru iertarea păcatelor, pentru sănătatea trupească şi sufletească.
Această frumoasă biserică a fost ridicată pentru ca cei privaţi de libertate, dar şi personalul angajat să se roage la Bunul Dumnezeu pentru pacea, sănătatea şi ajutorul lor şi al familiilor lor.
Preotul capelan Ciprian-Vasile Cucu le-a vorbit deţinuţilor prezenţi la slujbă despre locul important pe care-l ocupă în sufletul fiecărui creştin Sfântul Ierarh Nicolae.
În Penitenciarul Arad, prin buna colaborare între conducerea instituţiei şi Centrul eparhial, cei privaţi de libertate, beneficiază de consiliere spirituală din partea preotului rânduit să deservească acest penitenciar.
Biserica, purtând hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ridicată în curtea unităţii prin osârdia Prea Cucernicului Părinte Mircea Nicolau care a slujit aici până nu demult, este loc de reculegere, rugăciune şi sfinţire pentru cei amintiţi.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.