Dezbatere academica pe tema revizuirii Constitutiei Romaniei

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 18.04.2013 11:22 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Forumul Constituţional 2013, în parteneriat cu Clubul Timişoara al Asociaţiei Pro Democraţia, beneficiind de sprijinul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative şi de cel al Departamentului de Ştiinte Politice din cadrul Facultăţii de Ştiinte Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării – UVT, va organiza în data de 19 aprilie 2013, începând cu ora 12, în cadrul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative – UVT, sala de conferinţe a acesteia (Timişoara, bv. Eroilor 9A, parter) dezbaterea cu titlul „Instituţii politice, regionalizare şi descentralizare în România”.
Acest eveniment se înscrie în contextul mai larg al consultării cetăţeanului în vederea revizuirii Constituţiei României, proces ce se va finaliza cu un referendum.
În cadrul acestei dezbateri adresate reprezentanţilor mediului academic timişorean se va discuta în mod special despre raporturile dintre instituţiile executive şi legislative româneşti precum şi despre procesul de descentralizare şi regionalizare.
Reperele principale ale dezbaterii pe cele două teme selectate pentru analiză sunt, după cum urmează: (1) INSTITUŢII POLITICE: RELAŢIA PARLAMENT – PREŞEDINTE – GUVERN (Clarificarea raporturilor interinstituţionale dintre puterile statului, Principiul echilibrului instituţional, Principiile separaţiei, al controlului reciproc şi al cooperării între puterile statului, Suspendarea Preşedintelui României – clarificări), (2) REGIONALIZARE – AUTONOMIE LOCALĂ (Înfiinţarea unităţilor teritorial-administrative ale regiunilor, Reaşezarea competenţelor între autorităţile locale de la nivel regional şi judeţean, Descentralizarea serviciilor publice).
Evenimentul organizat în spaţiul universitar va fi urmat, la finalul săptămânii viitoare, pe 26 aprilie 2013, de o nouă dezbatere adresată, de data aceasta, întregii comunităţi, la ea urmând a fi invitaţi reprezentanţi ai societăţii civile organizate şi toţi cetăţenii dornici de a contribui la procesul de luare a deciziei publice de la acest nivel.
În vederea pregătirii unor puncte de vedere pentru această a doua întâlnire, ce va avea ca teme centrale de dezbatere „Drepturile şi libertăţile” şi „Relaţia cetăţean – autorităţile statului”, toţi cei interesaţi se pot documenta pe site-ul Forumului Constituţional 2013: http://forumconstitutional2013.ro.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.