Doar mici neconformitati la Aeroportul Timisoara

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 04.06.2013 17:09 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - În perioada 16.04-29.05.2013, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a efectuat un audit periodic la Aeroportul Internaţional Timişoara, care a prevăzut verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru prelungirea valabilităţii Certificatului de autorizare al Aeroportului Internaţional Timişoara-Traian Vuia.
Rezultatele evaluărilor sunt consemnate în Raportul de Audit nr. AP 16 din 29.05.2013 şi stau la baza emiterii Certificatului de autorizare al Aeroportului Internaţional Timişoara-Traian Vuia, având o valabilitate de un an.
Certificatul atestă faptul că „Aeroportul Internaţional Timişoara-Traian Vuia, administrat de Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Timişoara-Traian Vuia S.A., îndeplineşte cerinţele de autorizare prevăzute de legislaţia aeronautică aplicabilă şi declarate în Manualul de Aerodrom”.
În raportul auditului sunt specificate şi câteva neconformităţi constatate, în cadrul unui proces de abordare exigent cu scopul de a îndeplini cât mai multe din cerinţele reglementărilor specifice.
Respectivele neconformităţi nu afectează siguranţa operaţiunilor de zboruri, însă administraţia Aeroportului Timişoara le tratează ca fiind importante şi îşi propune să le remedieze în cel mai scurt timp posibil.
Se spune că echipa de audit a consemnat că au fost remediate cele mai multe dintre neconformităţile constatate la auditul anterior, din mai 2012.
În iunie 2013, administraţia Aeroportului Timişoara are în plan continuarea lucrărilor de reparaţie a suprafeţei pistei care necesitau a fi efectuate în ultimii trei ani, şi care, odată cu finalizarea lucrărilor va elimina principala sursă de neconformitate.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.