Doi banateni la Comisia Europeana

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 05.02.2014 17:06 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Expoziţia de fotografie « Romania, oameni şi locuri » a artiştilor romani Sorin Onişor şi Bogdan Comanescu este deschisa in cladirea Berlaymont, la sediul central al Comisiei Europene din Bruxelles, pana la data de 13 februarie 2014.

Organizata sub patronajul comisarului european pentru agricultura şi dezvoltare rurala Dacian Cioloş, in parteneriat cu Asociaţia EquiLife, expoziţia reuneşte 40 de imagini care surprind autenticitatea spaţiului rural, realitaţile cotidiene ale satului romanesc, scene de viaţa şi meşteşuguri, portrete şi peisaje din Romania.        
    
"Aceasta expoziţie este o invitaţie catre redescoperirea Romaniei rurale, aşa cum inca se mai pastreaza in unele locuri, dar şi o invitaţie spre a descoperi o parte din radacinile Europei - bagajul genetic al continentului, inca pastrat in ritualurile pamantului, in agricultura, in viaţa la sat.
Este o expoziţie care face parte din seria de evenimente pe care am incercat sa le promovez de cand sunt la Bruxelles, care va permite cel puţin celor care lucreaza sau interacţioneaza cu Comisia Europeana sa vada Romania şi altfel decat la televizor sau in presa.
Este totodata  o calatorie spre noi inşine, o reflecţie asupra identitaţii noastre, ca romani şi ca europeni", a declarat comisarul european pentru agricultura şi dezvoltare rurala, Dacian Cioloş, la vernisarea expoziţiei.  
Desemnat in 2010 "Fotograful anului" de catre Asociaţia Artiştilor Fotografi din Romania (AAFR), timişoreanul Sorin Onişor are la activ peste douazeci de expoziţii personale de fotografie şi mai mult de 40 de expoziţii colective.
Primind numeroase distincţii la concursuri de fotografie, Sorin Onişor este supranumit şi "fotograful satului romanesc".
"Pentru mine, acasa este oriunde in Romania" declara Sorin Onişor.
"Aceasta expoziţie este despre casa mea şi a multor oameni care privesc imaginile mele, dar, mai cu seama, despre casa a numeroşi romani din diaspora care ma urmaresc”.     
    
Bogdan Comanescu a expus atat in ţara, cat şi in strainatate, avand un portofoliu impresionant de lucrari valoroase.
Originar din Caransebeş, Bogdan Comanescu a inceput studiul artei fotografice pe cand era stabilit in Germania, dar s-a intors in Romania pentru a-şi urma chemarea catre arta.
“Lucrarile pe care le-am inclus aici surprind fragmente din viaţa mea şi a altor oameni pe care i-am simţit parte din mine. Experienţele pe care le-am impartaşit impreuna cu ei sunt de nepreţuit iar aceste trairi le-am putut transmite doar prin fotografie”  a declarat Bogdan Comanescu la vernisarea expoziţiei de la Berlaymont.  
Impreuna, Sorin Onişor şi Bogdan Comanescu organizeaza workshopuri, expoziţii şi proiecte speciale de fotografie rurala, sub brandul Marea Hoinareala.

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.