Drumurile judetene si eficienta energetica a cladirilor rezidentiale. Primele domenii finantate prin POR 2014-2020...

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 07.03.2016 16:21 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Agenţia pentru Dezvoltare Regionala Vest infomeaza ca primele domenii in cadrul carora se pot depune proiecte in vederea obţinerii finanţarii prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 sunt drumurile judeţene şi eficienţa energetica a cladirilor rezidenţiale.
Urmeaza apoi regenerarea zonelor urbane abandonate şi neutilizate, patrimoniul cultural, microintreprinderile şi turismul.

In cursul saptamanii trecute, a avut loc la Bucureşti reuniunea Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional Regional 2014-2020 (CMPOR) - unde a fost aprobat calendarul de lansare a apelurilor de proiecte pentru şase prioritaţi de investiţii din cadrul POR 2014-2020, pentru care ghidurile solicitantului au trecut deja prin etapa de consultare publica:
#Prioritatea de investiţii 6.1 - Stimularea mobilitaţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T    / 07-12 martie 2016
#Prioritatea de investiţii 3.1 - Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionarii inteligente a energiei şi a utilizarii energiei din surse regenerabile in infrastructurile publice, inclusiv in cladirile publice, şi in sectorul locuinţelor. Operaţiunea A. Cladiri rezidenţiale    / 07-12 martie 2016
#Prioritatea de investiţii 5.2 - Realizarea de acţiuni destinate imbunataţirii mediului urban    / 14-18 martie 2016
#Prioritatea de investiţii 5.1 - Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural    / 21-25 martie 2016
#Prioritatea de investiţii 2.1 - Promovarea spiritului antreprenorial, in special prin facilitarea exploatarii economice a ideilor noi şi prin incurajarea crearii de noi intreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri. Apelul de proiecte 2.1 A. Microintreprinderi    / 28 martie-1 aprilie 2016
#Prioritatea de investiţii 7.1 - Sprijinirea unei creşteri favorabile ocuparii forţei de munca, prin dezvoltarea potenţialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care sa includa reconversia regiunilor industriale aflate in declin, precum şi sporirea accesibilitaţii şi dezvoltarea resurselor naturale şi culturale specifice    / 28 martie-1 aprilie 2016
    
In perioada imediat urmatoare, ADR Vest va organiza o serie de seminarii de informare pentru toţi solicitanţii eligibili in cadrul apelurilor lansate.
De la lansarea apelurilor de proiecte se va acorda beneficiarilor o perioada de timp de minim 1 luna pentru pregatirea documentaţiei propriu – zise şi depunerea proiectelor.
Data efectiva de la care se vor putea depune cererile de finanţare va fi menţionata in cadrul ghidurilor specifice aprobate.

Calendarul publicat prezinta estimarea lansarilor in format tiparit.
Astfel, pana la lansarea oficiala a sistemulului electronic MySMIS, cererile de finanţare se vor transmite/depune in format tiparit şi in format PDF pe un CD, la sediul Agenţiilor pentru Dezvoltare Regionala unde va avea loc implementarea proiectului.
Imediat ce aplicaţia electronica MySMIS va deveni operaţionala, Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) va stabili procedura de urmat pentru depunerea in continuare a cererilor de finanţare prin sistemul MySMIS.

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a anunţat ca in perioada 8 – 18 martie 2016 va fi disponibil pentru a fi testat de catre public modulul  ”Depunerea cererii de finanţare” al aplicaţiei MySMIS 2014 versiunea 1.0, la adresa www.fonduri-ue.ro.
Versiunile finale ale ghidurilor specifice vor putea fi consultate pe site-ul programului: www.inforegio.ro şi pe site-ul ADR Vest: www.adrvest.ro, la secţiunea POR 2014-2020/Ghiduri de finanţare.

***
Pentru informatii suplimentare, se poate contacta Miruna VITCU, director - Direcţia Resurse Umane şi Comunicare, tel./fax 0256 – 491981/491923, e-mail miruna.vitcu@adrvest.ro.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.