E sambata, e Sfantul Ilie, e Timisoara...

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 21.07.2013 17:11 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

E sâmbătă, e Sfântul Ilie, e Timişoara...
Unde să te duci? Undeva, evident, unde să mai spargi monotonia cotidianului, să mai schimbi peisajul, să mai respiri aer curat, să te mai relaxezi, să te încarci cu energie pozitivă şi să începi o nouă săptămână cu o altă stare de spirit?...
Uite aşa te trezeşti în drum spre Lugoj, treci prin Traian Vuia, ajungi la Făget, Margina, iar la Coşava o iei la dreapta.
După vreo cinci kilometri, drumul se ramifică.
La stânga, apare un târg organizat de o parte şi de alta a asfaltului, înainte de a te opri la poarta Mânăstirii Izvorul Miron, una dintre cele mai cunoscute mânăstiri din judeţul Timiş, ca Mânăstirea de la Româneşti, unde se şi sărbătoreşte hramul Sfântului Ilie.
Cine vrea să ia anafură de la mânăstire se duce direct, fără a băga în seamă mirosurile apetisante ale grătarelor şi mititeilor.
Deşi este un loc destul de izolat, câteva mii de oameni şi-au găsit să ajungă în locul care pe vremuri era cunoscut sub numele de Balta Caldă.
Loc al cărui destin a fost schimbat de episcopul Miron Cristea, viitor patriarh, care vizitat parohiile din zonă şi a hotărât zidirea unei mănăstiri. Era 1910.
Temelia bisericii s-a pus în 1912, prin dania familiei Glava din Româneşti, a fost terminată în 1929 şi inaugurată în 1931.
În prezent, vechea Biserică se află în reconstrucţie.
Pe 20 iulie 2013, curtea mânăstirii a fost luată cu asalt de credincioşi, curioşi şi ceilalţi.
Paraclisul de vară era înconjurat de mulţime, pe la ora prânzului, întru ascultarea preoţilor.
La un moment dat, a apărut şi fostul prim-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, care s-a aşezat discret, cuminte, în mulţime. Ocazie, pentru unii, de a sta de vorbă şi de a-şi spune păsurile.
După ce-au luat anafura de la popă, mulţimea s-a risipit încet-încet, unii fiind întâmpinaţi la ieşire cu o felie de pâine şi sarmale.
Cei mai curajoşi au putut gusta şi din fructele unui măr aplecat sub greutatea belşugului pe care natura l-a dăruit în vremuri în care cei care trebuie să construiască binele tuturor, îl dărâmă...
Şi dacă tot ajungi în zonă, de la ramificaţia drumului trebuie să o iei şi la dreapta. Neapărat.
Nu te opreşti la peştera de la Româneşti, pentru a nu speria liliecii, urmează Tomeşti-ul şi Colonia Fabricii, unde iar nu opreşti pentru a nu speria fantomele capitaliste ale comuniştilor.
Peisajul este magnific, aşa încât se poate trece fără a te gândi la ce ar trebui să fie cu adevărat în această zonă, dacă oamenii ar fi fost lăsaţi să trăiască firesc, normal, natural şi competitiv.
Mai departe, la un moment dat, tot pe stânga, la buza muntelui, se face şi un ştrand şi o pensiune.
Ca de fiecare dată, pentru a observa cum se stă cu bucătăria la astfel de locaţii, ceri un sandwich. Sandwich-ul este prima formă de respect faţă de client şi demonstrează fără nici o tăgadă relaţia directă a comerciantului cu cel care îl vizitează.
Până la urmă, a fost doar un sendviş bojinesc. Prietenii ştiu de ce. Prea crocant, prea prăjit, prea simplu, prea fără nici un Dumnezeu...
Chiar dacă suntem prea români într-o privinţă, suntem la fel de români şi în altă privinţă.
O binevenită gură de aer proaspăt, o natură care parcă te imploră să o simţi în toată măreţia ei, simţuri împrospătate de lumină şi bucurie, oameni de bun simţ cu care se poate glumi şi zâmbi...
E sâmbătă, e Sfântul Ilie, e Timişoara...
Seara coboară peste oraş...

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.