Este o chestiune de curaj personal al judecatorului sa reziste opiniei publice, care poate fi chiar dominant, si sa aplice legea

Scris de Timisoara Express | Publicat in 21.05.2014 11:47 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

# Interviu, sub protecţia anonimatului, cu un Judecator al Curţii de Apel Timişoara

Justiţia se afla in ultimul timp in atenţia publica.
Cazurile rasunatoare de corupţie, condamnari ale unor politicieni ori VIP din lumea fotbalului, baroni locali, magistraţi prinşi in reţeaua corupţiei.
Toate acestea sunt in atenţia publica.
Cum se vad toate acestea din interiorul sistemului poate fi o imagine care sa intregeasca un tablou al unui sistem care se reformeaza in fiecare zi.

Eşti unul dintre magistraţii care fac parte din ceea ce generic a primit denumirea ”judecatorii tineri”. Exista un orizont uriaş de aşteptare din partea opiniei publice in ceea ce ii priveşte pe magistraţii tineri – schimbarea unui sistem judiciar care e inca perceput ca nereformat in intregul sau.  Care ar fi procentul celor ”tineri”, care schimba sistemul cu metehne vechi, şi ”seniorii” cei care vor sa continue un anume fel de a imparţi dreptatea?

Judecator: Nu cred, desi credeam intr-un timp ca impartirea in „seniori” si „tineret” este prea relevanta; drept dovada pare sa fie acuzarea (sau condamnarea) unor magistrati de varste mult diferite (am in vedere cazuri publice). Intr-adevar, mult timp conditiile de recrutare a magistratilor au facut ca distinctia dintre „cei vechi” si „cei noi” sa fie semnificativa, dar in prezent cei mai multi sunt „noi” (spre ex., curtile de apel au predominant magistrati pana in 40-45 de ani, multi chiar sub 40; nu cunosc bine situatia la Inalta Curte de Casatie si Justitie, dar si acolo cred ca sunt destui tineri).
Asadar,  performanta sistemului depinde predominant de „cei noi” si, ca sa raspund la intrebare, proportia lor este dominanta. Cred ca relevanta nu este distinctia seniori-tineret, ci credinta interioara a magistratilor referitor la dreptatea sau nedreptatea societatii in care traiesc si la disponibilitatea si curajul de a fi drept. Spatiul nu-mi permite sa teoretizez si de aceea explic pe scurt: nicio lege din Romania actuala nu este explicit nedreapta (cum erau, spre ex., legile din anii 50), ci doar permite interpretari si aplicari echitabile sau inechitabile. In conditiile in care practica judiciara este instabila (in primul rand datorita deselor schimbari legislative) este esential sa vrei sa aplici legea echitabil. Altfel spus, poti sa aplici legea in limitele ei si, totusi, in mod nedrept. Am intalnit insa si situatii in care aplicarea cinstita a legii a presupus fortarea literei ei in numele echitatii si a unor principii general acceptate de drept. Daca esti adept al „teoriei pure a dreptului” (ar fi trebuit sa pun „adept” in ghilimele, deoarece cei mai multi practicieni nu sunt si teoreticieni si in niciun caz in domeniul teoriei generale a dreptului si nu au auzit de Kelsen si de aceasta teorie), „un anume fel de a imparţi dreptatea” (expresia iti apartine) va continua indiferent de varsta magistratilor.

In acest context pe care l-am definit din start – sistemul imparţit intre magistraţii tineri, cu alta mentalitate, şi seniorii, cum a fost resimţit cazul ”Stan Mustaţa”? Nici Curtea de la Timişoara nu a fost ocolita de un astfel de caz rasunator de corupţie – ne aducem aminte de cazul vicepreşedintelui CAT, Catalin Şerban, care a intrat in atenţia organelor de ancheta in 2012.  La momentul respectiv, arestarea lui Şerban a şocat in condiţiile in care acesta era privit drept un magistrat fara pata, un profesionist.

Judecator: Unele cazuri sunt in lucru si nu le comentez. Trebuie insa sa se inteleaga ca magistratii sunt la fel de revoltati ca oricine altcineva  de coruptia din sistem, atata cata e, ba chiar mai tare deoarece o perceptie generala de genul „toti magistratii (sau cei mai multi) sunt corupti” ii dezavantajeaza. Nu-i usor sa fii cinstit si in acelasi timp banuit de presupusa necinste. In ce-l priveste pe dl Serban, da, surpriza a fost mare.

Nu avem doar eforturile unui sistem de a se insanatoşi. Avem si reacţii de aparare. Spre exemplu, 29 de magistraţi din judeţul Bihor  au sarit in apararea a trei colegi cercetaţi de procurorii DNA. Aceştia au trimis un document catre CSM, cerand sa fie lasaţi in pace colegii lor. Acuzaţiile sunt de abuz in serviciu, fals intelectual şi obţinere de foloase necuvenite. In aceste condiţii, nu este excesiva reacţia lor?

Judecator: Nu cunosc cazul. Daca prezinti corect faptele, intr-adevar pare excesiv, anchetele procurorilor trebuind sa-si urmeze cursul legal.

Se vorbeşte, nu doar legat de ultimele condamnari rasunatoare, dar chiar şi in carţile de specialitate, de o anume favorizare din partea magistraţilor in ceea ce priveşte pedepsele aplicate ”gulerelor albe”. Mai mult, mass-media vorbeşte despre noul trend al judecatorilor de a condamna gulerele albe la ”arestul la domiciliu”: Mihail Vlasov, Nelu Iordache, Mircea Cosma, Rudel Obreja şi ultimul Gruia Stoica. Este o fondata sau nu o astfel de afirmaţie?

Judecator: Trebuie sa intelegi ca asupra anchetelor in desfasurare imi este interzis prin statut sa comentez. De asemenea, trebuie sa ai in vedere ca de ani de zile nu mai am o perceptie directa asupra modalitatii de individualizare a pedepselor. Pot doar sa afirm ca pedeapsa nu este resimtita identic de condamnati. Spre ex., un magistrat condamnat isi schimba radical viata (nu mai poate sa profeseze ca magistrat si, daca e caz de coruptie, nici ca avocat si, probabil, nici ca notar sau jurisconsult; practic, e deprofesionalizat) pe cand  un hot recidivist, nu. De asemenea, consecintele unei condamnari sunt mult mai semnificative pentru un politician, spre ex., decat pentru, sa zicem, inginer.
In ce ma priveste, pentru faptele de coruptie nu consider ca pedepsele privative de libertate sunt cele mai constrangatoare (au totusi un soc imediat si semnificativ pentru toata lumea si realizeaza functia de exemplaritate a pedepsei), ci, mai degraba, sanctiunile „colaterale” (confiscarea averii care nu poate fi justificata, interdictii, incompatibilitati), dar la acest capitol legiuitorul mai are de lucru.

In cei peste 10 ani de instanţa, ultimii fiind intr-una din instanţele importante din ţara, Curtea de Apel Timişoara, eşti ceea ce s-ar putea numi un cunoscator al sistemului, parte a acestuia. Care ar fi mecanismul care schimba şi rescrie mentalitatea unui magistrat care, prin acţiunile sale, trece de cealalta parte a ”baricadei”?  Foloseai la un moment dat o trimitere la o fabula cu animale.

Judecator: E o intrebare mai degraba pentru psihologi sau sociologi. Bineinteles ca mi-am pus si eu problema si, de curand, am descoperit o explicatie care lumineaza si lamureste (si) o intuitie personala. Este vorba de cartea psihologului american Dan Ariely, „Adevarul (cinstit) despre necinste” (editura Publica, 2013, parca; precizez ca autorul nu are in vedere magistratura, iar modul in care am adaptat lectura la experienta mea de viata este, totusi, foarte personal).
Cred ca in cazul magistratilor care incep prin a fi cinstiti si ajung corupti lucrurile pornesc treptat de la anumite disponibilitati aparent nevinovate si nesemnificative, cum ar fi, spre ex., acceptarea (si, probabil, ex. va surprinde) purtarii unor obiecte vestimentare contrafacute, stiind ca sunt contrafacute. O astfel de disponibilitate arata ca vrei sa pari ceea ce nu esti si accepti sa induci, intr-un mod nevinovat, in eroare pe cei care te vad. O astfel de mica inselaciune/”inselaciune” (pe care de altfel o practica foarte multi oameni cinstiti si care raman asa toata viata lor; nimeni nu e sfant) poate evolua intr-un mediu in care ai puterea pe care ti-o da legea si esti supus ispitelor celor interesati sa fie „prieteni” (sau chiar prieteni) cu tine.
As sfatui pe tinerii magistrati sa-si faca o obsesie din cinste, sa nu accepte nici cele mai marunte compromisuri (spre ex., cele primirea gratuita a unei cafele, a unei tigari, incurajarea amabilitatii exagerate din partea cunoscutilor etc.) deoarece cedarea in fata ispitelor mari incepe cu acceptarea ispitelor mici. De asemenea, este important sa pastrezi un mediu relativ auster in jurul tau si sa ocolesti pe cat posibil sursele de putere politica sau economica sau, daca nu este posibil, sa fi constient de riscurile apropierii.

Sunt cazurile de corupţie hartia de turnesol odata a unei societaţi despre care se spune ca tocmai acest cancer este instituţionalizat? Aceeaşi intrebare fiind valabila şi pentru sistemul judiciar.

Judecator: Nu stiu daca-i atat de institutionalizat, drept dovada condamnarile din ultimii ani. Dreptatea, ca si libertatea sau alte drepturi, presupune efort. Nu e un dat natural, ci rezultatul unei activitati continue si sustinute.

Am discutat la un moment dat despre pericolul pedepsei excesive in cazurile de corupţie, despre tentaţia, de altfel de inţeles, de a da lecţii din care societatea sa inveţe/inţeleaga gravitatea corupţiei şi efectele distructive ale acestui fenomen. Pledai pentru urmarirea unui spirit al Legii, a unei aplicarii eficiente şi nu pentru acordarea de lecţii societaţii. Cum altfel se poate schimba o societate in care corupţie este un mod de existenţa?

Judecator: Nu cred ca pedepsele pentru cazurile de coruptie (dovedita prin hotarare de condamnare definitiva) ar fi excesive, ci, poate, insuficient adecvate. Nu privarea de libertate il doare cel mai tare pe corupt, ci privarea de averea pentru care s-a „spetit” atata.
Continui sa cred ca un magistrat trebuie sa aplice legea nu sa se abata de la ea in numele unei dreptati personale. Am spus ca hotararile magistratului trebuie sa fie nu numai legale (conforme cu legea scrisa), ci si drepte, conforme cu principiile general acceptate de drept. Am observat insa cazuri in care textul legii scrise a fost fortat, dar nu de dragul unui interes personal, ci de al dreptatii si moralitatii, iar fortarea interpretarii legii scrise trebuie sa fie intotdeauna un semnal de alarma deoarece magistratii nu pot si nu trebuie sa se substituie legiuitorului (totusi, nu spun si nici nu sugerez ca ar exista in prezent un risc in acest sens).

Ghidul elaborat de CSM prin care accesul la dosare se restrange a suscitat o serie de nemulţumiri in randul mass-media. Plenul CSM astfel impiedicarea accesului presei la informaţiile din dosarele penale de interes major (corupţie, spalare de bani, fraude in domeniul achiziţiilor publice).  Opinia publica ”citeşte” toate aceste eforturi ale sistemului judiciar ca pe intenţii de a proteja marii corupţi.

Judecator: Nu cunosc problema si nici nu inteleg cine este aici „opinia publica”. Cred insa ca, in anumite conditii stabilite transparent, prin lege, limitarea „opiniei publice” la dosar pe parcursul judecatii este legitima. Judecata paralela (la televizor, in presa scrisa) nu ajuta, ci poate sa dauneze punand o presiune suplimentara pe judecator de a fi consonant cu acea „opinie publica”.
Este o chestiune de curaj personal al judecatorului sa reziste „opiniei publice”, care poate fi chiar dominanta, si sa aplice legea.
Dupa ce hotararea devine definitiva sunt insa adeptul transparentei (aproape) totale (cu unele exceptii, spre ex. siguranta nationala, protectia minorilor, etc.).

Interviu realizat de Daniela RAŢIU

(Daniela RAŢIU este freelancer, publicist ”Vocile Dreptei” Evenimentul Zilei, scriitor)

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.