European Saxophone Ensemble la Timisoara

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 26.11.2011 13:48 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timisoara - Filarmonica "Banatul" Timisoara va găzdui pe 30 noiembrie, de la ora 19, Ansamblul european de saxofon, care acoperă un spectru larg de stiluri:avant-garde-jazz, muzică contemporană, tradiţională şi clasică. 

European Saxophone Ensemble a fost înfiinţat în 2008. Din cauza ideii puternice din spatele înfiinţării, ansamblul a fost distins aproape imediat cu titlul de Ambasador Cultural al Uniunii Europene. Primul CD "Reed Action" a fost lansat în 2008. Ansamblul a fost în turneu în întreaga Europă. În 2010 European Saxophone Ensemble a concertat în Cipru, Grecia, Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Italia, Olanda, Germania şi Belgia. Concertele sunt o celebrare pentru ce tinereţea. energia, deschiderea la minte şi talentul pot face. Un al doilea CD a fost scos în timpul turneului.
Dirijorul este saxofonistul şi compozitorul Cezariusz Gadzina. Acesta a absolvit Academia de Muzică „Frederic Chopin” din Varşovia – Polonia (saxofon clasic, la clasa saxofonistului olandez Ed Bogaard) şi Conservatorul Roial de Muzică din Bressels (în clasa de saxofon jazz a saxofonistului american John Roucco). Tot la Conservatorul Roial de Muzică din Bressels a studiat şi dirijoratul orchestrei simfonice cu dirijorul britanic Frank Shipway.
Cezariusz Gadzina este câştigătorul multor premii şi distincţii, concertând la multe festivaluri şi locaţii din toată lumea. Din anul 2000 lucrează cu casa de producţii MET-X, unde este director artistic pentru Saxafabra şi unde cântă în diferite concerte sub diferite formaţii de trio, cvartet, ansambluri mari de muzică de cameră, la concerte solo ca solist cu orchestra simfonică. Gama stilistică de muzică pe care o interpretează este impresionantă: clasică, contemporană, jazz, folk, funk ...
European Saxophone Ensemble are în componenţă pe Miriam Dirr – Germania(Saxofon sopranino), Peter Cverle – Belgia(Saxofon sopran), Jandra Puusepp – Estonia(Saxofon sopran), Julia Schreitl – Austria(Saxofon alt),Rusne Mikiskaite – Lituania(Saxofon alt), Stefanos Damgaard Sokianos – Danemarca(Saxofon alt), Simon Sirec – Slovenia(Saxofon tenor), Manueal Pramotton – Italia(Saxofon tenor),Tereza Kralova – Cehia(Saxofon tenor), Zsófia Mészáros – Ungaria(Saxofon bariton), Kenny Talkowski – Spania(Saxofon bariton), Menne Smallenbroek – Olanda(Saxofon bas).

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.