Exploatarea gazelor de sist: dezvoltare sau dezastru ecologic?

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 11.12.2013 10:42 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Joi, 12 decembrie, ora 19, in A01, la  Universitatea de Vest, va avea loc dezbaterea "Exploatarea gazelor de sist: dezvoltare sau dezastru ecologic?".
Dezbaterea pe acest subiect este cu atat mai necesara cu cat guvernul actual pare ca ignora in totalitate opozitia cetatenilor in aceasta privinta, dovada fiind abuzurile jandarmilor asupra protestatarilor din Pungesti, in judeţul Vaslui.
Se incearca clarificarea unor probleme, in contextul in care conducatorii tarii nu raspund intrebarilor societatii civile legate de aceasta tehnologie controversata sau a riscurilor de mediu.  
Problematica este cu atat mai arzatoare si locala, cu cat s-au dat concesiuni si acorduri pentru exploatare in mai multe localitati din judetul Timis.
SC Prospectiuni SA strabate judetul in lung si in lat, declarand ca nu cauta gaze de sist, ci petrol si gaze naturale, si semnand contracte cu proprietarii terenurilor prospectate, fara ca acestia sa fie bine informati.
Localitatile vizate din Timis sunt Checea, Carpinis, Becicherecu Mic, Dudestii Noi, Sacalaz, Cenei, Uivar, Sanmihaiu Roman, Giroc, Sag, Parta, Peciu Nou si Giulvaz.
Recent, Guvernul a aprobat unor companii straine concesionarea unor suprafete aflate in apropierea localitaţilor Biled, Periam şi Baile Felix pentru explorarea in vederea exploatarii de hidrocarburi conventionale, fara studii de mediu si impact si fara informarea sau consultarea populatiei.
Desi declaratiile oficiale sustin ca nu este vorba de gaze de sist in Timis, ci de gaze conventionale, multi le considera a fi doar o cortina pentru a se putea face prospectarile de subsol fara opozitie publica.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.