Fantomele penale cu cearceafuri albe

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 16.10.2011 08:45 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

 

Bozovici - Lucrătorii Secţiei 6 Rurale Bozovici au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 la data de 15.10.2011, în jurul orelor 13.00, de către S.P., de 75 de ani, din Gârbovăţ despre faptul că în timp pe se afla cu soţia sa în grădina casei, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa de unde au sustras bunuri şi un telefon mobil.
Victimele au surprins într-o camera a imobilului două persoane necunoscute care sustrăgeau bijuterii din aur în valoare de 13000 de lei şi un telefon mobil, iar în încercarea de a fugi din cameră suspecţii şi-au acoperit feţele cu un cearşaf alb pentru a nu fi recunoscute, au îmbrâncit-o pe S.I., de 69 de ani, care a căzut şi pe care au lovit-o cu o bâtă în zona capului.
În urma activităţilor desfăşurate cu operativitate de poliţişti au fost identificaţi şi reţinuţi cei doi suspecţi la câteva ore după comiterea infracţiunii, aceştia fiind U.S., în vârstă de 15 ani şi S.PETRU, în vârstă de 24 de ani, ambii domiciliaţi pe raza comunei Bozovici.
Cei doi au fost conduşi la sediul poliţiei unde oamenii legii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie în formă calificată, iar S.PETRU a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa cu propunere de arestare preventivă în cursul zilei de astăzi, 16.10.2011.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.