FESTIVALUL BAROC de la TIMISOARA a ajuns pe lista (celor mai importante evenimente) CENTRULUI de MUZICA BAROCA de la VERSAILLES

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 08.10.2017 09:05 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

In perioada 18-24 octombrie 2017, se va desfaşura cea de-a VI-a editie a Festivalului Baroc Timişoara.
Sub motto-ul „In octombrie, barocul infloreste!”, festivalul isi propune sa aduca in aceasta toamna, in fata scenelor, iubitorii spiritului baroc atat de prezent in Timisoara.

Evenimentul s-a bucurat pe parcursul editiilor trecute, de prezenta unor artisti de renume atat din Romania, cat si din mediul international: Jordi Savall & Ansamblul Hesperion XXI, Ansamblul L`Arpeggiata, Razvan Mazilu, Ilie Stepan, Violoncellissimo, AD-HOC, Ansamblul Anton Pann, Caius Hera, Vincent Segal. 

De asemenea, Festivalul Baroc Timisoara a fost inscris pe lista celor mai importante evenimente de gen la nivel international de catre renumitul Centru de Muzica Baroca de la Versailles.

In cadrul festivalului, o serie de evenimente, vor serba valorile culturale baroce locale si internationale in urbea de pe Bega.

Program:

18 octombrie / ora 20.00 / Domul Romano-Catolic– Concert in memoriam Maria Theresia

Concertul se va desfaşura sub conducerea muzicala a maestrului Walter Kindl, avandu-i ca solişti pe: Alina Todea (soprana), Maria Virginia Oniţa (alto), Daniel Zah (tenor), Lucian Oniţa (bariton).

Participa: Corul de camera al Filarmonicii “Banatul” si Capella Academica Timisiensis. La orga: Silviana Ana Cirdu. In program: Sonata in C KV 278, Waisenhausmesse KV 139, Te Deum KV 141.

19 octombrie/ ora 20.00 / Biserica Sfanta Ecaterina - Concert susţinut de ansamblul Radio Antiqua – „A master unveiled: G.B. Platti & his contemporaries”

Radio Antiqua a aparut in anul 2012, la Haga, pornind de la premisa unui repertoriu mai putin cunoscut avand in vedere instrumentatia unica a ansamblului.
Asa cum ii spune si numele, Radio Antiqua cauta mereu noi moduri de a comunica si de a interactiona cu publicul sau, combinand melodiile preferate cu descoperiri obscure, dezvaluind publicului sunetul sau distinctiv.
In 2014, Radio Antiquacaştiga concursul international Händel - Festspiele Göttingen, fiind prezent constant la festivaluri de renume, precum: Innsbrucker Festwochen Der Alten Musick, Händel Festspiele Göttingen, Festivald’ Ambronay, Pavia Barocca and Opus Amadeus Festival.

20 octombrie/ ora 20.00 / Domul Romano-Catolic - Concert susţinut de ansamblul L`estro d`Orfeo – „Altri canti d`amor”

Intemeiat de Leonor de Lera in 2015, L’Estro d’Orfeo a fost etichetat de critici drept „un ansamblu de o calitate exceptionala”.
Ansamblul s-a specializat in muzica instrumentala a secolului al XVII-lea, utilizand instrumente muzicale de epoca si informandu-se in permanenta asupra istoriei acelor vremuri pentru a fi cat mai aproape de estetica perioadei.
L`estro d`Orfeo devine in scurt timp unul dintre cele mai promiţatoare ansambluri de gen din Europa.
In 2017 a debutat cu CD-ulAltri Canti d’Amor, care a primit aprecierile criticilor din Europa şi SUA.
Anul acesta, aduc şi in Romania spectacolul cu acelaşi nume.

21 octombrie / ora 19.00 / Libraria La doua Bufniţe –Concert susţinut de elevii Şcolii Chromatik Voice – „Textures of Baroques music”

Belean Petronia şi Dragoş Darius vor incanta publicul cu un recital de muzica veche, fiind acompaniaţi la orga de Robert Bajkai-Fabian.
Cei doi artişti in devenire sunt elevi ai şcolii „Chromatik Voice Timişoara”, coordonata de Valentina Cotinschi, avand la activ numeroase premii la concursurile de canto.

22 octombrie/ ora 20.00 / Domul Romano-Catolic - Concert susţinut de ansamblul Soqquadro Italiano – „Who`s afraid of baroque?”

Ansamblul a fost fondat in anul 2011, in Bologna, de catre Claudio Borgianni si Vincenzo Capezzuto.

Ideea din spatele acestui proiect a fost interesul comun al celor doi pentru productiile teatrale, muzicale si artistice italiene din secolele XVI si XVII.
Socotiti drept un ansamblu unic si inovativ pe scena muzicii europene, de genul Classical Crossover, Soqquadro Italiano este deschis catre toate formele de manifestare artistica: cantec, muzica, dans si arte vizuale.
Cu un repertoriu ce cuprinde muzica veche, jazz, pop si muzica electronica, Soqquadro Italiano este deschis mereu spre noi surse de inspiratie, spre o pendulare permanenta intre trecut si prezent, pentru a redescoperi unicitatea si sentimentul de dezordine organizata ce caracterizeaza cuvantul italian.

24 octombrie/ ora 20.00 / Biserica Sfanta Ecaterina- Concert suţinut de Duo Iancu - Lobonţ
(archlute): Olivia Iancu&Claudiu Lobonţ – „Meraviglia: lucrari din Renaştere şi Baroc”

Duo Iancu-Lobonţ, format dinOlivia IancuşiClaudiu Lobonţşi-a inceput activitatea in anul 2007, an in care cei doi au absolvit cursurile Universitaţii Naţionale de Muzica din Bucureşti.
Cu o activitate bogata, invitat sa concerteze in cadrul celor mai importante festivaluri de profil din ţara, duo-ul a avut colaborari cu diverse ansambluri camerale sau orchestre in numeroase proiecte legate de muzica veche, pe cele mai importante scene din ţara: Ateneul Roman, Sala Radio, Filarmonica Braşov, Filarmonica “Banatul” Timişoara, Filarmonica Piteşti, Opera Naţionala Bucureşti, Opera Naţionala Iaşi etc.

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.