Formare profesionala in domeniul protectiei mediului

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 27.01.2013 15:57 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş din Bd. Eroilor de Tisa nr.22 găzduieşte, în data de 30 ianuarie 2013, cu începere de la ora 10, în Sala Timiş, un workshop organizat în cadrul Proiectului „Creşterea competenţelor întreprinderilor şi angajaţilor în perspectiva dezvoltării durabile”, finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Proiectul este derulat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, Asociaţia Otus pentru Protecţia Mediului şi Universitatea POLITEHNICA Bucureşti.

Prin participarea la acest workshop, managerii şi angajaţii întreprinderilor vor avea posibilitatea să beneficieze de formare profesională gratuită la locul de muncă, adaptată specificului activităţii şi impactului ecologic asociat, de îndrumare tehnică de specialitate pentru elaborarea de strategii tehnologice personalizate de control a poluării.
În urma participării la cursurile de formare profesională organizate în cadrul proiectului, participanţilor li se vor elibera diplome de absolvire, precum şi subvenţii de participare.

Proiectul se derulează pe o perioadă de 36 de luni şi va permite îmbunătăţirea competenţelor personalului de management şi de execuţie, prin formarea profesională de specialitate a 104 manageri şi 1760 de angajaţi din 24 de întreprinderi selectate din patru regiuni de dezvoltare ale României (Nord-Vest, Nord-Est, Centru, Vest), în vederea formării competenţelor necesare pentru respectarea reglementărilor UE în domeniul protecţiei mediului şi dezvoltării durabile.
Proiectul are ca scop sprijinirea întreprinderilor pentru creşterea competenţelor privind asigurarea protecţiei mediului şi asistarea acestora în efortul pentru promovarea adaptabilităţii în procesul de adoptare de tehnologii avansate în ceea ce priveşte identificarea şi eliminarea surselor de poluare.
Participarea la eveniment este gratuită.
Informaţii suplimentare la tel. 0374 160 944, 0256 490 771, e-mail: lbarbu@cciat.ro, Laura Barbu – consultant cameral DRE.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.