Fostul presedinte al Comisiei Europene, Romano Prodi, vine la Timisoara

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 22.04.2015 09:37 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Universitatea de Vest din Timişoara anunţa acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum profesorului Romano Prodi, preşedinte al Comisiei Europene (1999-2004) şi Prim-ministru al Italiei (1996-1998; 2006-2008).

Internaţionalizare, deschidere catre comunitate şi crearea de legaturi puternice in mediul socio-economic reprezinta componente importante ale strategiei de dezvoltare a Universitaţii de Vest dinTimişoara.
Instituţia a primit in randurile sale numeroase personalitaţi marcante ale lumii şi continua sa lege acele parteneriate care aduc prestigiu şi valoare.

„Suntem onoraţi sa avem in randurile noastre o personalitate puternica precum cea a domnului Prodi. Parteneriatul pe care il legam cu domnia sa va deschide noi perspective Universitaţii şi va avea o contribuţie importanta in competiţia europeana la care ne-am angajat ca universitate. Atragem aproape, spre instituţie, spre comunitatea larga a Timişoarei, oameni de o importanţa incontestabila in societatea europeana”, spune Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Evenimentul va avea loc luni, 27 aprilie 2015, de la ora 11.00, in Aula Magna „Ioan Curea” a UVT, Bd. V. Parvan 4.
De asemenea, de la ora 10.00, in sala A01, va avea loc lansarea volumului de Alcide De Gasperi „EUROPA. Scrieri şi discursuri”, prima traducere a operei sale in limba romana, eveniment la care participa şi Romano Prodi.
Cartea apare la Editura Universitaţii de Vest, in ingrijirea Centrului de studii europene "Alcide De Gasperi".

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.